Una dintre cele mai mari probleme în MAI. Conform informațiilor transmise de către Lucian Bode, este vorba despre resursa umană. În acest context, ministrul subliniază că problema respectivă poate garanta colapsul în sistem dacă este insuficientă, neperformantă şi are probleme de integritate.
„Eu nu voi fi spectator la ce se întâmplă în MAI. Nu am venit în fruntea acestui minister să satisfac nevoia unui grup sau a unei persoane din sistem.
Vă asigur că am venit să mă implic în tot ce înseamnă organizarea acestui minister de sus până jos pentru că îmi doresc ca în cel mai scurt timp să avem conducerea la vârful ministerului – secretari de stat, subsecretari de stat – şi împreună să eliminăm una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă ministerul în ceea ce priveşte managementul lui, şi anume problema împuterniciţilor pe funcţii.
Eu sunt decis să dăm drumul la concursuri, să le organizăm într-un mod cât se poate de transparent”, a declarat Luacian Bode la B1 Tv.
Una dintre cele mai mari probleme în MAI
De asemenea, ministrul a fost întrebat când vor începe concursurile pentru ocuparea de funcţii de conducere în structurile Ministerului Afacerilor Interna..
Drept răspuns, Lucian Bode a transmis că săptămâna viitoare vor fi numiţi secretarii de stat şi că, odată ce va fi completă echipa la vârful MAI, va propune un plan „astfel încât această practică să înceteze”.
„Îmi doresc ca în câteva luni de zile aceste lucruri să fie încheiate”, a adăugat acesta.
Bode a declarat că există un deficit major de personal în structurile din MAI. Conform acestuia, în ultimii 5 ani au plecat 30.000 de persoane din sistem.
„Eu sunt conştient că vulnerabilitatea cea mai mare a unui sistem public este resursa umană. Dacă ea e insuficientă, dacă e neperformantă şi dacă are probleme de integritate, colapsul acelui sistem este garantat”, a explicat Lucian Bode.
„Este absolut obligatoriu să reconstruim încrederea în sistemele publice în România. Ecosistemul de ordine publică şi siguranţă publică pentru a avea credibilitate are nevoie de un management performant, are nevoie de resurse umane şi resurse financiare corect dimensionate.
Mi-am propus printre obiectivele cele mai importante să aduc în faţă şi să prezint opiniei publice pe cei care într-o proporţie foarte mare îşi fac datoria faţă de cetăţeni, faţă de ţară. Am văzut de foarte multe ori, într-un mod absolut incorect se punea semnul egal între o instituţie fundamentală în ceea ce priveşte funcţionarea statului – fie că vorbim de Poliţie, Jandarmerie sau de pompieri – şi un derapaj al unuia sau al altuia”, a conchis acesta.