Loredana Apreutese își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Cu acest prilej redacția Capital îi urează un călduros ,,La Mulți Ani!''. Loredana Apreutese este femeia care se află în conducerea unei companii care numără peste 1.200 de angajați și care derulează afaceri de peste 80 de milioane de euro.
Loredana conduce una dintre cele mai puternice și apreciate companii românești din domeniul transporturilor și logisticii, International Alexander, o companie cu peste 1200 angajați, ale cărei standarde pot oricând concura cu cele mai vestite companii de profil din lume.
Inevitabil, performanțele companiei pe care o conduce a impus-o pe Loredana Apreutese drept una din cele mai influente femei de afaceri din România, lucru confirmat și de nominalizarea ei în ”Capital Top 100 Femei de Succes”.
De asemenea, în cadrul ”Galei Business Magazin – Cele mai puternice femei”, a fost premiată pentru aceleași performanțe profesionale, a primit trofeul pentru “Cel mai bun manager de transport” , și și-a asigurat o binemeritată apariție în ediția din acest an a anuarului ”100 Tineri Manageri de Top”.
Cât despre International Alexander, este de ajuns să menționăm că, pentru al treilea an consecutiv, compania a fost nominalizată pentru categoriile “Cel mai eficient operator de transport cu capital românesc”, “Premiul pentru excelență în logistică” și “Premiul pentru responsabilitate socială”.
Internațional Alexander este una dintre cele mai puternici și apreciate companii românești din domeniul transporturilor. Fondată în Arad de Simion Apreutese, în urmă cu 16 ani, compania atrage atenția, pe lângă performanțele economice, și printr-o latură cel puțin inedită: două din cele 10 companii ale holdingului sunt conduse de o femeie, un lucru mai rar întâlnit în această industrie.