În ciuda presiunilor și criticilor care vin din toate părțile, premierul britanic Boris Johnson refuză să vorbească despre orice altă variantă decât părăsirea Uniunii Europene în data de 31 octombrie, anul curent. La Londra se iau deja în calcul cele mai rele scenarii posibile.
Guvernul britanic nu a făcut Bruxellesului niciun fel de noi propuneri privind Brexitul, a declarat joi preşedintele Parlamentului European, David Sassoli. Iar Uniunea Europeană este pregătită să amâne data Brexitului din nou dacă Marea Britanie va furniza un motiv bun, precum evitarea unei ieşiri fără acord din blocul comunitar sau organizarea de alegeri generale, a mai spus el.
Însă ”Marea Britanie nu a propus nicio alternativă, nimic care să fie credibil din punct de vedere legal şi pe care să se poată lucra”, a declarat Sassoli, după o reuniune cu liderii grupurilor politice din legislativul comunitar şi negociatorul şef pentru Brexit Michel Barnier.
Ca și până acum, ”plasă de siguranţă” irlandeză, numită și ”backstop”, rămâne problema stringentă care a împiedicat până acum cele două părți, UE și guvernul britanic condus de Boris Johnson, să se înțeleagă asupra unui acord.
”Din nefericire, semnalele pe care le primim nu indică faptul că există vreo iniţiativă care ar putea redeschide negocierile. Nu aşa vedem noi lucrurile. Şi suntem nemulţumiţi din această cauză”, a mai spus David Sassoli, citat de presa europeană.
Şeful legislativului comunitar a exclus de altfel, joi, orice acord de Brexit care să nu includă aşa-numitul „backstop”. Acest mecanism este menit să garanteze faptul că la frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord nu sunt impuse controale vamale sau de altă natură.
Londra se pregătește pentru ce este mai rău
Sassoli a spus că orice plecare fără acord din UE va fi doar alegerea Marii Britanii şi că blocul comunitar este dispus să analizeze orice propuneri concrete noi pentru înlocuirea ”plasei de siguranţă”.
Între timp, guvernul de la Londra a cerut centrelor comerciale să se pregătească pentru posibilele efecte în cazul unui Brexit fără acord prin constituirea de stocuri, dar managerii acestor centre afirmă că este aproape imposibil ca alimentele proaspete să poată fi stocate timp îndelungat şi că unele produse ar putea să lipsească de pe rafturi, iar preţurile ar putea creşte, în special cele la fructe.
Şi furnizarea de legume ar putea fi afectată în cazul unui Brexit fără acord. De exemplu, Regatul Unit importă din UE circa 86% din cantitatea de salată şi 70% din cea de tomate, potrivit British Retail Consortium (BRC).
Guvernul de la Londra a publicat miercuri – forţat de parlament – un plan de măsuri pentru un eventual Brexit fără acord, elaborat în luna august şi care fusese deja parţial scurs în presă luna trecută.
Denumit ”Presura galbenă” (Operation Yellowhammer), documentul prezintă scenariul cel mai pesimist al unei ieşiri din UE fără un acord pe 31 octombrie, menţionând posibile perturbări ale transporturilor peste Canalul Mânecii, ceea ce ar putea afecta aprovizionarea cu medicamente şi alimente şi ar putea declanşa proteste în Regatul Unit.
Premierul Boris Johnson, supus unei intense presiuni de a cere UE o nouă amânare a Brexitului după ce parlamentul a votat o lege care-l obligă să facă acest lucru, a susţinut tot joi că respectivul document ”este cel mai rău scenariu pentru care trebuie să se pregătească funcţionarii”, el asigurând că a intensificat pregătirile pentru o astfel de situaţie.
Parlamentul European trebuie să voteze orice acord de Brexit convenit între UE şi Marea Britanie pentru ca acesta să intre în vigoare. Premierul britanic Boris Johnson susţine că ţara sa va ieşi din UE cu sau fără acord pe 31 octombrie.