Undă de șoc în toată Europa, după ce autoritățile din Germania au anunțat că au început să ia măsuri urgente după ce țara se află într-o situație gravă după ce Rusia a început să își reducă livrările de gaze către nemți.
Guvernul german a anunțat duminică, într-un comunicat, că va lua măsuri de urgență pentru a-și asigura aprovizionarea în fața recentelor reduceri ale livrărilor de gaze din Rusia, inclusiv prin utilizarea sporită a cărbunelui.
Guvernul de la Berlin impune măsuri urgente după reducerea importurilor de gaze din Rusia
Astfel, guvernul din Germania reacționează imediat la anunțurile din această săptămână privind mai multe reduceri ale livrărilor de gaze de către compania rusă Gazprom, prin intermediul Nord Stream, pe fondul impasului dintre țările occidentale și Rusia privind războiul din Ucraina.
„Ca să reducem consumul de gaz, trebuie să folosim mai puțin gaz pentru a produce electricitate. În schimb, centralele electrice pe bază de cărbune vor trebui să fie folosite mai mult”, a spus Ministerul Economiei duminică într-o informare de presă.
Această decizie reprezintă o răsturnare de situație pentru acest guvern de coaliție, care a promis că va renunța la cărbune până în 2030.
„Este o decizie amară, dar este esențial să reducem consumul de gaze”, a mai spus ministrul Economiei, Robert Habeck.
Situația este gravă, recunoaște Germania
Decizia vine după ce economia germană se așteaptă să fie serios afectată pe măsură ce Rusiava reduce exporturile de gaze naturale spre Germania. Mai mult, pachetul de măsuri anunțat duminică include, de asemenea, un sistem de „licitație” pentru vânzarea de gaze către industrie, despre care Berlinul a spus că va contribui la reducerea consumului în puternicul sector industrial german.
În același timp, ar trebui alocate noi credite de la banca de stat KfW pentru a se asigura că rezervoarele de gaz ale țării, care în prezent sunt încărcate în proporție de 56%, sunt umplute, mai spune ministrul care recunoaște că securitatea aprovizionării este garantată, însă situația este gravă.
„Securitatea aprovizionării este garantată”, dar „situația este gravă”, a spus Habeck.
Gazprom a redus săptămâna aceasta livrările prin Nord Stream cu 40% și apoi cu 33%, invocând o problemă tehnică.
Pentru guvernul german, însă, este vorba de o „decizie politică”, menită să influențeze conflictul dintre Moscova și țările occidentale în legătură cu războiul din Ucraina. În ciuda conflictului, Germania continuă să importe aproape 35% din gazele sale din Rusia. Această proporție era de 55% înainte de februarie.