Maks Levin, jurnalist și fotograf de război, în vârstă de 40 de ani, a fost ucis de armata rusă chiar în Kiev, anunță Procuratura Ucrainei, potrivit Sky News.
Jurnalistul era dispărut de două săptămâni
Levin a dispărut la 13 martie. Cadavrul său a fost găsit vineri în satul Huta-Mezhyhirska. Potrivit unuia dintre angajatorii săi, Levin mergea spre această zonă împreună cu un alt jurnalist, Alexei Chernyshov. Nu se știe încă unde se află Chernyshov. Levin lasă în urmă patru copii, soția și pe părinți după ce Rusia face prăpăd în țara sa natală.
Nu este primul jurnalist care a fost ucis în timp ce relata despre conflictul din Ucraina. Printre cei uciși până acum se numără jurnalistul ucrainean Evjenii Sakun, care a murit într-un atac aerian rusesc asupra Turnului de televiziune din Kiev, și trei jurnaliști împușcați mortal în mașinile lor de către soldații ruși.
Un alt jurnalist, american, a murit în 13 martie
Un jurnalist american independent a fost ucis în data de 13 martie de soldații ruși, în Ucraina. Este vorba despre Brent Renaud, în vârstă de 50 de ani, premiat pentru reportajele sale și care, în trecut, a lucrat pentru The New York Times. Filma povestea oamenilor care încercau să fugă de bombe, lângă Kiev, când a fost împușcat mortal de soldații ruși.
Brent Renaud este primul jurnalist străin care moare în timpul războiului din Ucraina de la începutul invaziei ruse. Jurnalistul american a fost împușcat în zona gâtului, în timp ce filma pentru un documentar în orașul Irpin, o suburbie a Kievului distrusă de bombardamentele din ultimele zile. Brent Renaud a murit pe loc. Cu el se afla și un alt jurnalist, Juan Arredondo, un prieten cu care lucra. Acesta a fost rănit și dus de urgență la spital.
Chiar dacă asupra lui Brent Renaud a fost găsită o legitimaţie emisă de The New York Times, cei de la publicația americană spun că ultima dată a lucrat pentru ziar în 2015. NYT a publicat un mesaj în care își exprimă condoleanțele: ,,Suntem profund întristați să aflăm de moartea lui Brent Renaud, un video-jurnalist extrem de talentat”.
Jurnalist și producător al unor documentare cu care câștigat cele mai importante premii din breaslă, precum EMY şi Peabody, Brent Renaud și-a petrecut ultimele două decenii producând filme și programe de televiziune împreună cu fratele său, Craig.