Ponderea dolarului american în rezervele valutare mondiale declarate la Fondul Monetar Internaţional (FMI) a coborât în trimestrul al doilea până la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul lui 2013, în timp ce ponderea yenului japonez a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, arată datele publicate luni de FMI, informează Reuters.
Rezervele deţinute în dolari americani în trimestrul al doilea al acestui an se cifrau la 6.790 miliarde dolari, sau 61,63% din rezervele alocate, comparativ cu 6.740 miliarde, sau 61,86%, în primul trimestru. Aceasta este cea mai mică pondere ocupată de dolarul american în rezervele valutare globale după ultimul trimestru din 2013, când se situa la 61,27%.
FMI a subliniat că rezervele alocate totale au crescut până la 11.020 miliarde dolari în al doilea trimestru, de la 10.900 miliarde dolari în primul trimestru al acestui an. Rezervele globale sunt activele băncilor centrale deţinute în diferite valute, utilizate în principal pentru a sprijini pasivele lor.
Trebuie precizat faptul că băncile centrale îşi utilizează uneori rezervele pentru a susţine monedele naţionale.
În timp ce ponderea dolarului american în rezervele valutare globale s-a redus, ponderile ocupate de euro, yenul japonez şi yuanul chinez au crescut în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu primul trimestru.
Dolarul american rămâne valuta de rezervă dominantă a lumii însă băncile centrale de pe glob continuă să îşi diversifice rezervele dincolo de dolari. Astfel ponderea yenului japonez în rezervele valutare globale a crescut până la 5,41% în al doilea trimestru, cel mai ridicat nivel înregistrat după primul trimestru din 2001.
De asemenea, ponderea yuanului chinez a crescut de la 1,95% în primul trimestru până la 1,97% în al doilea trimestru, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat după ce FMI a început să publice date cu privire la ponderea monedei chineze în rezervele valutare globale, în ultimul trimestru din 2016. Ponderea monedei euro a crescut în al doilea trimestru până la 20,35%, de la 20,23% în primul trimestru.