Germania se opune aderării pe „scurtătură” la UE
Olaf Scholz s-a adresat joi Camerei inferioare a parlamentului german, Bundestag, înaintea unui summit extraordinar al UE privind Ucraina, care va avea loc la sfârșitul acestei luni.
Se aștepta ca Scholz să folosească discursul pentru a prezenta politica sa în legătură cu conflictul, care durează deja de aproape trei luni.
Cancelarul Germaniei s-a confruntat cu critici puternice în legătură cu răspunsul său la război, perceput de unii critici ca fiind slab și prea precaut. Berlinul a fost criticat pentru întârzierea trimiterii de armament greu în Ucraina și, spre deosebire de mulți alți lideri europeni, Scholz încă nu a vizitat Kievul.
Războiul din Ucraina, cea mai mare criză din istoria UE
Scholz a calificat războiul din Ucraina drept cea mai mare criză cu care se confruntă UE în istoria sa. Dar a spus că solidaritatea europeană reprezintă contraponderea la autocrația din Rusia lui Vladimir Putin.
„Pacea este un lucru pe care îl putem lua ca atare doar dacă suntem pregătiți să o apărăm. Aceasta este lecția pe care am învățat-o din atacul brutal al Rusiei asupra Ucrainei.”
Scholz a descris războiul din Ucraina ca fiind un „punct de cotitură în istorie”. El a spus că statele membre ale UE îl vor înfrunta, ca și în alte crize, cu solidaritate.
„Noi, ca Uniune Europeană, trebuie să deschidem calea pentru un fond de solidaritate alimentat din cotizațiile de membru al Uniunii Europene și ale partenerilor noștri internaționali. În acest fel, îi vom ajuta pe ucraineni să înlăture distrugerile și să reconstruiască”, a spus el.
Aderarea la UE a Ucrainei nu trebuie făcută pe „scurtătură”
Cancelarul german a declarat joi că se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană pe „scurtătură” şi a subliniat că „nu este vorba despre o problemă de câteva luni sau de câţiva ani”, relatează Deutsche Welle.
„Emmanuel Macron are dreptate să sublinieze că procesul aderării nu este o problemă de câteva luni sau de câțiva ani”, a spus Olaf Scholz.
Ucraina rămâne parte din „familia noastră europeană”, a declarat Scholz, adăugând că Ucraina are nevoie de sprijin pe termen lung în timp ce solicită să adere la UE.
Cancelarul a arătat spre țările din Balcanii de Vest, care încearcă de ani de zile să devină membre ale UE, spunând că acestea nu ar trebui să fie trecute cu vederea. El va vizita țările candidate înainte de summitul UE.