Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan a făcut noi declarații cu privire la veto-ul impus de Austria în vederea aderării României la Spațiul Schengen. Acesta a vorbit despre faptul că România a câștigat în problema alocațiilor copiilor români din Austria, doar că procesul a durat câțiva ani. Ulterior, Klaus Iohannis a anunțat că România nu va contesta decizia Austriei la Curtea Europeană de Justiție.
Lupta pentru aderarea României la Schengen continuă, devenind tot mai intensă, fiind presiuni la nivel intern, dar și internațional după votul nedrept al Austriei, prin cancelarul Karl Nehammer, a declarat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan pentru Digi.24.
La întrebarea dacă România ia în calcul o acțiune în justiție la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, eurodeputatul a spus că varianta este analizată, dar a reiterat că România a câștigat abia după ani de zile procesul contra Austriei în problema alocațiilor copiilor români. Rareș Bogdan a spus însă că dacă acest lucru îl va face comisarul de afaceri interne sau Comisia Europeană, atunci „lucrurile se vor petrece cu celeritate”.
Mai mulți oficiali austrieci au criticat poziția Austriei
„Există șanse de un consiliu extraordinar JAI, cu siguranță va exista o discuție pentru că reacțiile externe sunt extrem de puternice, iar presiunile pe care le-a făcut România și acest acest val din partea românilor au creat stupoare la Viena. Îi felicit pe români, indiferent cum acționează și de unde sunt, din ce medii sunt. Marile instituții de presă din Austria sunt extrem de critice la adresa poziției cancelarului Nehammer și a ministrului de interne.
Azi, vicepreședintele PE și prim vicepreședinte al partidului din care face parte cancelarul Karl Nehammer l-a criticat. Primarul Vienei, care e un primar socialist a criticat poziția președintei partidului socialist din Austria care s-a aliat cu Nehammer. Parte a coaliției de guvernare au fost critici și amenință cu ruperea coaliției.”, a punctat eurodeputatul PNL Rareș Bogdan.
România a câștigat în problema alocațiilor copiilor români din Austria după ani de zile
„Companiile prezente în România sunt extrem de critice, la rândul lor își arată nemulțumirea cu privire la acest taifun pe care l-a creat prin decizia nedreaptă bazată pe miciuni cancelarul Nehammer. Sunt presiuni din partea opiniei publice, a presei, a corporațiilor. Comisarul pentru migrație, Ylva Johansson, nu s-a sfiit ieri să arate cu degetul spre cancelarul austriac, vorbind despre un cadou în decembrie pe care Austria i l-a făcut lui Putin, lucru de neconceput. Nu au spus-o oameni din media, analiști, ci a spus-o comisarul pe afaceri interne a Europei, care a aratat extrem de clar că Rusia s-a bucurat de acest semnal și a dat de înțeles că nu e străină de jocul făcut de cancelarul austriac.”, a mai precizat liberalul.
Întrebat dacă se ia în calcul varianta ca România să atace în justiție această chestiune, Rareș Bogdan a declarat următoarele: „Specialiștii guvernamentali, cu cei de la Cotroceni, cu foști și actuali judecători de la CJUE analizează. România a atacat problema alocațiilor copiilor români din Austria, am câștigat în urmă cu 2 luni, dar după ani de zile. Dacă în schimb, acest lucru îl va face comisara de afaceri interne, Comisia Europeană, atunci lucrurile se vor petrece cu celeritate. Acum se vede că acel proverb românesc că orice minune ține 3 zile, nu mai ține. România pare mai hotărâtă că oricând să își ducă lupta până la capăt, s-a întețit lupta. Arată hotărârea opiniei publice, a clasei politice și a mediului de afaceri.”, a îcnheiat Rareș Bogdan.