Grupul energetic american Chevron, care deţine concesiuni pentru a efectua prospecţiuni a gazelor de şist în România, a obţinut aprobarea pentru a efectua lucrări de explorare pe litoralul Mării Negre, au declarat miercuri pentru AFP surse din Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
‘Agenţia pentru protecţia mediului din judeţul Constanţa a emis autorizaţii de studii seismice pentru blocurile Costineşti şi Vama Veche’ au declarat sursele citate de AFP. Potrivit surselor, aceste autorizaţii permit efectuarea unor ‘explozii controlate’ la o adâncime de 10 până la 15 metri.
Aceste autorizaţii ar fi fost eliberate la mijlocul lunii aprilie, în pofida controverselor provocate de metoda de extracţie a gazului de şist prin fracturarea hidraulică. Din punctul de vedere al organizaţiilor semnatare, aplicarea metodei fracturării hidraulice generează riscuri asupra cărora trebuie să se pronunţe întreagă comunitate, după o analiză extrem de atentă şi riguroasă.
Anterior, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a declarat că din punct de vedere tehnic orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele privind protecţia mediului. ‘Atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc’, a explicat ministrul Mediului. Rovana Plumb a precizat că pentru a se ajunge la exploatare, trebuie mai întâi să se facă explorarea gazelor de şist, proces care durează 5 ani. ‘Ca să ajungem la exploatare trebuie să vedem dacă avem această resursă şi unde o avem. Ori fără explorare nu avem cum să identificăm, deocamdată suntem în faza de explorare. Da, am dat avize pentru Dobrogea, pentru că nu există niciun fel de risc’, a spus Rovana Plumb.
Chevron, care intenţionează să demareze lucrările de explorare în a doua jumătate a acestui an, a promis că va investi mai multe zeci de milioane de dolari în exploatare dacă vor fi descoperite zăcăminte importante.
Potrivit estimărilor Agenţiei americane de informaţii privind energia, România, Ungaria şi Bulgaria au împreună rezerve de gaze de şist de 538 de miliarde de metri cubi.
Sursa: Agerpres