Guvernul a aprobat vânzarea unor participaţii minoritare la o serie de companii de stat din energie, iar sumele obţinute vor fi utilizate pentru investiţii în infrastructură, a declarat, astăzi, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

 

„Vom vinde pachete minoritare din deţineri minoritare sau pachete minoritare din deţineri majoritare, fără a afecta deţinerea de 51%, acolo unde statul este majoritar. (…) Banii din vânzarea acestor acţiuni se vor duce numai în investiţii în infrastructură”, a afirmat Videanu, într-o conferinţă de presă. Ministrul a precizat că banii vor fi vărsaţi în Fondul Naţional de Dezvoltare, iar pe baza hotărârilor guvernului, vor fi investiţi în proiecte de infrastructură, confirmând astfel informaţiile publicate recent de EVZ.

 

El a adăugat, răspunzând unei întrebări, că aceşti bani ar putea fi folosiţi şi pentru a finanţa deficitul bugetar, dar nu este cazul.

 

Astfel, planul general este de a vinde acţiuni din companii deja listate, precum Petrom, Transelectrica, Transgaz, Conpet şi Oil Terminal, sau pachete minoritare deţinute în companiile de electricitate şi gaze privatizate, în unele cazuri prin exercitarea opţiunii de vânzare prevăzută în contractele de privatizare. Pe acestea din urmă, ministerul vrea să le vândă „cu prioritate”, a punctat Videanu.

 

Fiecare valorificare de acţiuni va fi aprobată prin hotărâri de guvern. Vânzarea acestor pachete se va face ori prin Bursă, în cel mult nouă luni, ori prin licitaţie cu strigare.

 

Săptămâna trecută, Ministerul Economiei a redactat un document care indica faptul că guvernul va vinde pe bursă acţiuni la companii listate, precum Petrom şi Transelectrica, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel şi E.ON, şi va exercita opţiunea de vânzare a titlurilor deţinute la companii energetice privatizate, estimând încasări de peste un miliard euro.

 

Totodată, guvernul intenţionează să creeze un fond de investiţii 100% de stat, care să fie alimentat cu participaţii la companiile naţionale, a punctat Videanu, fără a oferi multe detalii. Potrivit unui document obţinut de Mediafax, noul instrument de investiţii al statului va fi denumit „Fondul Român de Investiţii” şi va prelua în portofoliu, în maximum două luni de la constituire, participaţiile minoritare ale statului.