Orice fan, fie el și de conjuctură, al gimnasticii, și-o amintește pe Monica Roșu, dublă campioană olimpică la Atena, în 2004. La fel cum își amintește, probabil, și anunțul de retragere timpurie, cauzată de o accidentare urâtă, la doar un an de la succesul extraordinar de la Jocuri. Ei bine, Monica are, în momentul de față, doar 25 de ani. Pare incredibil că la această vârstă s-a retras deja de șapte ani, însă cam asta înseamnă cariera unui sportiv: viața lor „profesională“ începe adesea la patru ani și se termină undeva în jurul vârstei de 20 de ani, când restul tinerilor nici nu au idee ce ar vrea să facă la finalul facultății. Ce preocupări își găsesc din acest punct încolo acești „copii bătrâni”, cum li se spune adesea?
Ei bine, atunci când nu au luat calea antrenoratului, mulți dintre foștii noștri olimpici au ales să nu facă mai nimic. S-au retras, adesea, în localitățile natale, și-au pus echipamentul în cui, și-au întemeiat familii și acum duc un trai domestic, amintindu-și de emoțiile competiției doar când mai dau la televizor de vreo transmisie în direct a campionatelor la care deunăzi făceau senzație.
Trai de huzur, ar zice unii, invidioși și arătând cu degetul spre oficialii sportului autohton care sprijină în continuare acordarea de rente viagere pe viață celor peste 500 de laureați la jocurile olimpice. Cu alte cuvinte, foștii campioni primesc de la stat salarii lunare – și decente, stabilite în funcție de numărul de medalii primite de-a lungul carierei, cu o valoare cuprinsă între 2.000 și 8.000 de lei. O dată la un an – doi, renta viageră mai stârnește câte o controversă: mulți o consideră de sorginte comunistă (potrivit informațiilor din presă, doar Rusia și Ungaria mai acordă acest tip de remunerații), menită să ducă la plafonarea totală a unor persoane care altfel ar fi avut șanse reale de a face performanță în alte domenii profesionale.
Alții o consideră doar o modestă formă de mulțumire acordată acestor campioni care au făcut cinste României, cu atât mai mult cu cât numărul olimpicilor scade de la o ediție la alta a Jocurilor, deci bugetul național nu va falimenta tocmai din cauza lor (de altfel, potrivit fostului ministru al educației, Daniel Funeriu, suma alocată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret în acest sens a fost anul trecut de 19,5 milioane de lei).
Altfel, statul nu s-a dovedit niciodată prea darnic cu marii sportivi, așa că mulți au ales calea străinătății. Ba chiar majoritatea, dacă vorbim de generațiile care au făcut istorie în anii ’80-’90. Câteva exemple, în continuare.

Calea salvării, calea străinătății…
Daniela Silivaș-Harper (40 de ani), faimoasă cu precădere pentru cele șase medalii câștigate la Olimpiada de vară de la Seul, din 1988, locuiește încă de la începutul anilor ’90 în Atlanta, împreună cu soțul și cei doi copii. Predă gimnastica pentru copiii de vârste foarte mici, însă nu la nivel profesional, și vine în România, potrivit propriilor spuse, în fiecare vacanță de vară. Și Aurelia Dobre, campioană mondială și vicecampioană olimpică la gimnastică în intervalul 1987-1988, a fost nevoită să renunțe la activitatea de performanță din cauza unui șir nefericit de accidentări. Imediat după Revoluție, s-a mutat definitiv în SUA, unde se bucură de o familie numeroasă (patru copii) și de propria sală de sport, Dobre Gymnastics Academy, deținută împreună cu soțul său. Și colega sa de generație, Celestina Popa, și-a deschis propriul business, Celestina Popa Gymnastics, de data aceasta în Vancouver. 
Tot în Canada, dar în Ottawa, se află sala altei românce, poate chiar mai celebră – Vanda Hădărean, laureată cu argint olimpic la Barcelona 1992, dar cunoscută mai ales în calitate de Miss Fitness World, titlu pe care l-a câștigat de patru ori consecutiv, inclusiv anul trecut, când, la 35 de ani, a decis să se retragă din activitatea competițională.
Ecaterina Szabo a atins apogeul carierei odată cu Olimpiada din 1984, de unde a plecat cu nu mai puțin de patru medalii de aur. La scurt timp după Revoluție, a ales să plece și s-a stabilit în Franța, ca antrenor, împreună cu soțul său.
Rareş Orzaţă, fost campion mondial de juniori la bară fixă şi cel mai bine clasat gimnast român din istorie la proba de individual compus (locul 10 la Jocurile Olimpice de la Sydney), a devenit mai cunoscut peste Ocean decât în țară, ca artist în trupa Cirque du Soleil. Într-un amplu material publicat luna trecută de publicația americană Las Vegas Review Journal, Rareș, acum în vârstă de 35 de ani, povestește că i-a cunoscut pe reprezentanții companiei de divertisment încă din 1997, discuțiile privind o eventuală angajare, ulterior încheierii carierei profesioniste, începând chiar de atunci. Din 2002, propunerea de recrutare s-a concretizat, fostul campion fiind acum coleg cu alți foști gimnaști de lot național, fraţii Cosmin şi Marian Maliţa, Dănuţ Coşeru sau Ciprian Vereş. Colaborarea cu Cirque du Soleil s-a dovedit mai rentabilă decât orice activitate sportivă – potrivit propriilor spuse, Rareș Orzață deține trei case în orașul adoptiv, Las Vegas.

… sau a celor sfinte
Fosta gimnastă Oana Ban (26 de ani) are în vitrină o medalie de aur, câștigată la Atena, împreună cu echipa. La doar 17 ani, a decis să renunțe la activitatea competițională. În scurt timp, potrivit informațiilor din presa locală, s-a căsătorit și s-a dedicat misionariatului, alături de Martorii lui Iehova.
Iulian Raicea a participat la cinci olimpiade, în concursul de tir, iar la Sydney a reușit să-și adjudece o medalie, cea de bronz. Cariera sa sportivă s-a încheiat după Jocurile de la Beijing, când a reprezentat România, ca jucător, și Thailanda, ca antrenor. De atunci, a ales cea de-a doua țară, nu ca antrenor, ci ca reprezentant al bisericii ortodoxe: mai precis, ca „președinte“ al consiliului parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din provincia Rachatburi, aflată la 100 de kilometri de Bangkok.

Cei mai buni cu cei mai buni
Evident, nu toată lumea a vrut sau a avut șansa să părăsească țara și să-și înceapă viața de la zero pe tărâm străin. Dintre campionii rămași în România, majoritatea covârșitoare se regăsesc în structurile de conducere ale federațiilor sportive. Unii dintre ei se bucură în continuare de succese însemnate.
Laureat cu aur la Seul și participant la șase olimpiade, în proba de pistol liber, Sorin Babii este șeful Federației Române de tir și responsabil, în calitate de antrenor, și pentru unul dintre cele două mari succese raportate de România la această ediție a JO: aurul câștigat de Alin Moldoveanu.
Și marele halterofil Petre Becheru, câștigător al aurului mondial și olimpic (la Los Angeles, în 1984), a trăit intens ediția din acest an, când elevul său, Răzvan Martin, a reușit să ia bronzul la categoria 69 de kilograme. Ștefan Rusu a obţinut aur la lupte greco-romane la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) și argint la Montreal (1976) şi Los Angeles (1984). A fost, în paralel, de două ori campion mondial şi de cinci ori campion european. Acum, antrenează lotul național de cadeți.  
Paula Ivan, atleta care a luat aurul în proba de 1.500 m de la Seul și argintul în cea de 3.000 m, a rămas și ea în țară – inițial ca antrenor la lot, ulterior ca profesor universitar la „Spiru Haret”. Tot un destin pedagogic a urmat și celebra Gina Gogean, actualmente lector universitar la Faculatea de Educaţie Fizică şi Sport din Arad și antrenoare la Colegiul Naţional Cetate Deva. Și, nu în ultimul rând, proaspătă mămică.

236 medalii de aur au câștigat delegațiile României la olimpiadele de vară organizate în ultimii 40 de ani (nu sunt luate în considerare JO Londra 2012)

Reconversie profesională pentru sportivi

De câteva luni, compania de resurse umane Adecco a demarat și în România „Programul de reconversie profesională pentru atleți“, lansat la nivel global încă din 2005, în colaborare cu Comitetul Olimpic Internațional. Peste 10.000 de sportivi din o sută de țări au trecut până acum prin acest program, menit să îi ajute să capete aptitudinile necesare integrării în câmpul muncii.  „Ambasadoarea“ acestui proiect în România este Gabi Szabo, multipla campioană olimpică și mondială

AVANTAJE „În România, primele discuții despre acest program au început în toamna anului trecut, iar toamna aceasta lucrurile vor fi accelerate. Avem deja parteneriate cu companii dispuse să-i angajeze, indiferent de vârstă“, spune Florin Godean, country manager Adecco România. Subliniază că directorii de resurse umane ai companiilor contactate (din mai toate domeniile) s-au arătat foarte interesați de program. „Deși din afară lucrurile se văd altfel, în realitate piața muncii se confruntă în continuare cu probleme de recrutare, candidații cu adevărat interesanți nu se găsesc pe toate drumurile. Or, oamenii ăștia sunt foarte competitivi și performanți.“

OBIECTIV „Am vrea ca sportivii să știe dinainte de retragerea din viața profesională ce este cu câmpul muncii, cum merg lucrurile și de ce aptitudini au nevoie pentru a fi competitivi în viața de după finalul carierei sportive“, spune Florin Godean. Cât de deschiși sunt foștii campioni către posibilitatea de a lucra după un orar fix, de a profesa în cu totul alt domeniu decât cel căruia și-au dedicat viața, până la un punct? „Unii sunt prea mândri ca să apeleze la acest tip de ajutor, alții, majoritatea, nu au nicio problemă. Într-adevăr, pentru cei mai mulți, dificilă este ruperea de mediul sportiv“.

1.000 de sportivi și-au găsit până acum de lucru prin programul Adecco, la nivel global. Și în România au fost deja plasați doi atleți