În contextul în care mulți pasageri plătesc pentru ca să își poată alege locurile în avion, nu doar pentru confort ci și pentru siguranță, pilotul Tarom Cezar Osiceanu a tranșat chestiunea celor mai sigure locuri dintr-o aeronavă.
Întrebat dacă există un loc anume care ar fi mai sigur în cazul nefericit al unei prăbușiri, întrucât miturile indică coada avionului sau uneori partea din față, Cezar Osiceanu a declarat:
”Acestea sunt niște mituri. Există o problemă foarte delicată. Oamenii trebuie să înțeleagă, cu literă de lege, că într-un avion pasagerul nu are capacitatea de a interveni sub nicio formă în ceea ce privește desfășurarea zborului, decât în sens negativ.
Într-un avion comandantul este Dumnezeu. El împreună cu copilotul iau toate măsurile scrise de producător pentru a aduce avionul la sol”, a precizat pilotul, conform dcnews.ro.
”Scenarii SF”
Totodată, Cezar Osiceanu a mai adăugat că scenariile din filme în care pasagerii cu ajutorul turnului de control duc în siguranță aeronava la sol sunt SF-uri, acest fapt fiind imposibil în realitate.
Și totuși, pilotul Tarom a arătat că există un loc sigur pentru cei care se tem de borul cu avionul:
”Da, există un loc anume. La ei acasă”, a spus Cezar Osiceanu.
Tragediile aviatice au un impact emoțional major asupra opiniei publice, dat fiind numărul mare de oameni care se află în pericol și pot deceda, în același timp.
Totuși, transportul cu avionul este considerat mai sigur decât cel cu autoturismul. La nivel mondial, numărul victimelor cauzate de accidentele auto este mult mai mare decât cele provocate de catastrofele aviatice.