Unde au ajuns cerealele furate din Ucraina? O anchetă a scos totul la iveală
Ancheta a fost realizată de către un grup de jurnalişti de investigaţie ucraineni de la programul audiovizual Shemî, produs de Radio Free Europe. Potrivit acesteia, Rusia exportă în Turcia cereale furate din teritoriile pe care le-a ocupat în cursul invaziei din Ucraina.
Ancheta lor, publicată de Ukrainska Pravda, arată că nu prea au fost respectate asigurările autorităţilor turce de a se abţine să cumpere cereale ucrainene furate de Rusia din teritoriile ucrainene ocupate, conform informațiilor preluate de efe.com
Grânele sunt încărcate de la terminalul Avlita, din portul Sevastopol din Crimeea
De asemenea, ancheta arată că „agresorii ruşi opresc radarele pe navele care transportă cereale ucrainene din Crimeea către porturile turceşti”, într-un proces sistematic ce este documentat prin imagini din satelit.
Ca parte a acestei investigaţii sunt date publicităţii fotografii ale unor documente care însoţesc transporturile de cereale, pe care Turcia le importă în cantităţi mari. Conform documentelor, locul de origine al produselor transportate este „Crimeea, Rusia”, notează Ukrainska Pravda.
Grânele sunt încărcate de la terminalul Avlita, din portul Sevastopol din Crimeea, după ce sunt aduse aici din teritoriile ocupate de forţele militare ale Rusiei, cum ar fi regiunile Herson şi Zaporojie.
Folosind ca exemplu două nave – una rusă, alta siriană – pe care le-au monitorizat, jurnaliştii de la Shemî arată cum navele-cargo au intrat cu regularitate în portul Sevastopol, aflat sub sancţiuni occidentale, unde erau încărcate cu cereale la terminalul Avlita, iar apoi ajungeau în Turcia, unde erau descărcate.
Navele îşi opriseră radarele atunci când ajungeau în portul din Crimeea, astfel încât să nu poată fi urmărite prin sistemele de monitorizare ale altor nave, cum ar fi Marine Traffic sau Equasis.
Cu toate acestea, ele nu îşi puteau „ascunde” şederea şi încărcarea lor la terminalul Avlita de sateliţi, relevă ancheta publicată de Ukrainska Pravda.
„Una dintre aceste nave este Mihail Nenaşev, care navighează sub pavilion rusesc. Jurnaliştii prezintă dovezi ce arată că acest cargo a efectuat trei deplasări din portul Sevastopol până într-un port din Turcia”, conform publicaţiei ucrainene.
Un alt cargo urmărit de Shemî este nava siriană Finikia. La 20 aprilie, aceasta a apărut în imagini din satelit la terminalul Avlita.
Această navă a reapărut pe radare la 21 aprilie, deja ieşind în mare cu un transport la bord. La 29 aprilie, ea a acostat în portul Nemrut, din Turcia, unde a descărcat cerealele, se menţionează în aceeaşi investigaţie.