Banii fac lumea să se învârtă. Dar ce anume pune banii în mişcare? Valorile. Valorile unei companii.
Le găsim pe site-urile companiilor care, indiferent de numărul de salariaţi şi de rezultatele financiare, de profil sau de ţara în care îşi desfăşoară activitatea, formulează – şi nu greşesc cu nimic când fac asta – acelaşi crez: „Credem că valorile puternice sunt cheia unei afaceri de succes!“ Dar cine se mai gândeşte, astăzi, la „valorile puternice“? Cercetătorii americani Edwin Giblin şi Linda Amuso de la California State University constatau, cu mult înainte ca economia mondială să dea semne de slăbiciune, că o bună parte din valorile corporative ajunseseră, nici mai mult, nici mai puţin, o compilaţie de platitudini şi sloganuri.
Cu alte cuvinte, ideea de a stabili şi a comunica valorile corporative, popularizată prin anii ‘80 de către doi guru în management strategic – Tom Peters şi Robert Waterman -, s-a transformat, treptat, în unele cazuri, în ataşarea la repezeală a unor etichete „la modă“. Scriu acest editorial tocmai pentru că vreau să reabilitez valorile companiilor, acest cuvânt golit de semnificaţii pentru o parte dintre antreprenorii, managerii şi angajaţii zilelor noastre, care se concentrează, probabil, numai asupra planurilor pe termen scurt. Pledez pentru definirea corectă a valorilor, pentru interiorizarea lor de către angajaţii de la toate nivelurile şi pentru păstrarea lor în momentele cruciale din viaţa unei companii. În primul rând, valorile unei companii, un set de credinţe comune, trebuie să decurgă firesc din filosofia fundamentală a companiei, să definească exact compania şi cauzele pe care le susţine sau le apără. Să-i contureze în câteva cuvinte o identitate uşor recognoscibilă şi incontestabilă, atât în faţa salariaţilor, cât şi a clienţilor, a partenerilor, a furnizorilor, a autorităţilor publice. O companie este puternică numai dacă este construită pe valori puternice. Pentru că valorile sunt asemeni fundaţiei unei clădiri.
Valorile trebuie să aibă un sens clar pentru fiecare angajat în parte. Sunt liantul care aduce şi ţine laolaltă oamenii dintr-o echipă. Odată ce managementul unei companii reuşeşte să obţină validarea lor de către angajaţi, angajaţii vor „trăi“ valorile. Vor fi stimulaţi să se implice în tot ceea ce fac. Valorile au puterea de a ajuta membrii unei echipe să găsească un scop şi un sens muncii lor, să le pese de rezultatele obţinute şi să-i motiveze să facă eforturi mai mari pentru a-şi atinge obiectivele. Când se ajunge la un asemenea nivel, echipa care acţionează urmând aceleaşi principii poate atinge performanţe extraordinare. Şi, nu în ultimul rând, valorile trebuie să fie puternice. Strategiile de business ale unei companii se pot schimba, însă valorile ei – nu. Contextul economic se poate schimba. Nu şi valorile companiei. Valorile trebuie să treacă proba vremurilor, oricât de dificile ar fi.
Consider că valorile unei companii ar trebui să se afle – astăzi mai mult ca niciodată – în centrul preocupărilor managementului. Am lucrat timp de 17 ani în mediul antreprenorial pe patru pieţe europene (Cehia, Franţa, Belgia, Bulgaria), şi în acest an am venit în România. Unde cresc banii? Vă pot spune că, indiferent de ţară, cu siguranţă în companiile care pun preţ pe valorile adevărate. Pentru că valorile adevărate nu dau niciodată faliment.
Jean Istasse este general manager al Sodexo Soluţii pentru Motivare