Unde facem speculaţii şi hedging?

Atât speculaţiile pe contracte futures, cât şi hedgingul pe astfel de instrumente se fac, deocamdată, cel mai bine la Sibiu, însă estimările sunt pozitive şi pentru BVB. Apariţia unei noi pieţe de derivate în peisajul bursier românesc, specializată deocamdată în tranzacţionarea de instrumente care au ca activ suport indicii, a făcut ca pe lângă clasicele speculaţii cu contracte futures să se ivească şi posibilitatea de a face hedging cu ajutorul acestora. Căt

Atât speculaţiile pe contracte futures, cât şi hedgingul pe astfel de instrumente se fac, deocamdată, cel mai bine la Sibiu, însă estimările sunt pozitive şi pentru BVB.

Apariţia unei noi pieţe de derivate în peisajul bursier românesc, specializată deocamdată în tranzacţionarea de instrumente care au ca activ suport indicii, a făcut ca pe lângă clasicele speculaţii cu contracte futures să se ivească şi posibilitatea de a face hedging cu ajutorul acestora.

Către care dintre cele două pieţe ar trebui să îşi îndrepte însă atenţia investitorii, în funcţie de interesele pe care le au?

În privinţa speculaţiilor, balanţa înclină destul de puternic către Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri de la Sibiu, care are o lichiditate mult mai mare pe segmentul de derivate, căpătată în decursul celor peste zece ani de funcţionare. „Cea mai oportună alegere în acest moment pentru operaţiuni speculative este BMFMS, din mai multe motive: lichiditate mai mare, simboluri mai uşor de urmărit şi analizat prin prisma activului suport, program de tranzacţionare mai mare“, afirmă Adrian Pop, director general adjunct al BT Securities. „Piaţa de instrumente financiare derivate operată de BVB este proaspăt lansată, deocamdată mai puţin lichidă, iar tipurile de IFD oferite până acum s-ar preta mai uşor pentru operaţiuni de hedging şi arbitraj din partea fondurilor de investiţii cu structura pliată tocmai pe aceşti indici“, continuă el.

Deocamdată, elementul care avantajează clar Bursa de la Sibiu este lichiditatea, un factor extrem de important mai ales atunci când vine vorba de instrumente derivate. De exemplu, în şedinţa bursieră din data de 19 octombrie, la BMFMS se tranzacţionaseră, până la ora 12:30, 1.304 contracte, în cadrul a 238 de tranzacţii, în vreme ce pe piaţa administrată de BVB nu avusese loc nicio tranzacţie.

Lichiditatea este factorul care face diferenţa

Este drept însă că oferta de derivate de la Bucureşti nu este deocamdată foarte mare. Activele suport sunt doar două, indicii BET şi BET FI, în vreme ce la Sibiu numărul acestora este de 37, incluzând acţiuni, indici bursieri, aur, valute şi petrol.

Chiar şi pentru hedging, în lipsa lichidităţii şi a unei oferte diversificate pe piaţa de la Bucureşti, tot Sibiul rămâne, deocamdată, o variantă mai bună. În mod normal însă, protejarea portofoliului prin intermediul hedgingului se face cel mai bine pe întregul portofoliu, prin tranzacţionarea de derivate pe indici, şi nu pe fiecare acţiune în parte. Oferta redusă de derivate pe indici şi slaba reprezentativitate a acestora pentru portofoliile investitorilor fac totuşi ca, pentru moment, să se recurgă încă la contractele futures pe acţiuni individuale, mai degrabă decât la cele pe indici.

De altfel, acesta este şi unul dintre motivele pentru care hedgingul este destul de puţin răspândit pe piaţa de capital românească. „La momentul actual, pe aceste pieţe majoritară pare a fi prezenţa speculatorilor, însă e de aşteptat o sofisticare a tipologiei investitorilor prin apariţia mai frecventă a operaţiunilor de hedging, arbitraj şi chiar a formatorilor de piaţă, odată cu o sporire a lichidităţii“, spune Adrian Pop.

Care sunt perspectivele fiecăreia dintre cele două pieţe de derivate pentru perioada viitoare? „Piaţa la termen de la Sibiu va continua, o perioadă, în virtutea inerţiei, să fie mai atractivă pentru investitori, însă cert e că vom avea parte de competiţie între BVB şi BMFMS. În momentul în care BVB va lansa IFD pe simboluri, considerăm că lichiditatea şi numărul de tranzacţii, respectiv contracte, le vor depăşi ca număr pe cele tranzacţionate la BMFMS“, anticipează directorul general adjunct al BT Securities.