Nevoia crescândă de informare asupra legislaţiei, sub presiunea deselor modificări ale actelor normative, capitol la care România a excelat în trecut, a dat naştere unor afaceri profitabile.
Piaţa sistemelor de informare legislativă pe bază de abonament a ajuns, după unele estimări, la circa şapte milioane de euro în 2006 şi înregistrează o creştere anuală în jurul a 20%.
„Iniţial, vindeam soft de contabilitate. Aşa am observat că, în firmele cu care lucram, contabilii depuneau un efort mare să găsească un act normativ şi eventualele modificări aduse acestuia. Atunci am decis să producem un soft care să îi permită utilizatorului să găsească pe computer aceste informaţii în câteva secunde“, povesteşte Roxana Pleşoianu, coordonator PR al Indaco Systems din Bucureşti. Principalul său produs, Indaco Lege, înregistrează astăzi aproape 30.000 de utilizatori, la un număr de peste 6.000 de abonamente. Cifra de afaceri a firmei s-a ridicat, în 2005, la 4,8 milioane de lei (circa 1,3 milioane de euro).
Un factor important care a contribuit la dezvoltarea acestor afaceri a fost şi faptul că produsele oferite de Monitorul Oficial nu s-au ridicat la standardele cerute de unele segmente ale pieţei. Regia autonomă nu a introdus facilităţi prin care abonaţii săi să găsească şi să folosească informaţiile foarte uşor. Acest fapt a permis producătorilor privaţi de soft legislativ să cumpere informaţia de la Monitorul Oficial, la preţul cu care o cumpără oricare alt client, să o prelucreze şi să vândă apoi un produs cu valoare adăugată mai mare la mii de utilizatori.
Monitorul Oficial pregăteşte replica
„Prelucrarea constă în introducerea informaţiei preluate de la Monitorul Oficial în baze de date, realizarea unor mecanisme avansate de căutare, conexiuni între acte şi legături de tip hiperlink“, afirmă Mihaela Luca, directorul firmei Compania de Informatică Neamţ SA, care produce softul Lex Expert. „Rezultatul este un produs foarte simplu de utilizat de către toţi cei cărora li se adresează: avocaţi, magistraţi, consilieri juridici, economişti, cadre de conducere sau specialişti din diverse domenii“, adaugă Mihaela Luca.
Pe piaţă sunt în prezent mai multe firme care oferă soft legislativ, însă o luptă strânsă se duce între programele firmelor Compania de Informatică Neamţ SA, Centrul Teritorial de Calcul Electronic SA şi Indaco Systems. În prezent, pericolul pentru aceste companii nu vine de la concurenţii mai mici sau de la firmele care ar putea decide să lanseze astfel de servicii, ci chiar din partea Monitorului Oficial, care ar fi posibil să îşi perfecţioneze sistemul informatic şi să ofere multe dintre facilităţile de căutare pe care le oferă firmele private. „Faptul că piaţa cere astfel de facilităţi, ne va obliga să le oferim“, afirmă Dragoş Pelin, director de marketing la Monitorul Oficial.
În pofida unei astfel de perspective, firmele private nu cred că vânzările le vor fi afectate. „Noi avem deja clienţi fideli, care sunt obişnuiţi cu aplicaţiile noastre. În plus, preţul nostru este mai mic decât cel practicat în prezent de Monitorul Oficial“, declară Ionela Benchici, director soft juridic la firma Centrul Teritorial de Calcul Electronic SA, care produce softul Legis.
În prezent, cei trei lideri de piaţă au împreună mai puţin de 30.000 de cumpărători de licenţe şi consideră că piaţa are potenţial foarte mare de creştere şi în viitorul apropiat. „Cred că sunt peste 100.000 de companii la nivel naţional care îşi pot permite un abonament legislativ de 10-15 dolari pe lună“, afirmă Roxana Pleşoianu.
O creştere a vânzărilor în viitorul apropiat este aşteptată şi la Centrul Teritorial de Calcul Electronic SA. „Cifra noastră de afaceri a crescut cu circa 20% anul trecut, comparativ cu 2005. Cred că şi anul acesta ritmul se va menţine similar pentru că programul nostru, care permite consultarea legislaţiei europene, aplicabilă de la 1 ianuarie 2007, este din ce în ce mai căutat“, conchide Ionela Benchici.
CINE FACE LEGEA
Centrul Teritorial de Calcul Electronic SA
– Cifra de afaceri: 7,2 milioane RON
– Profit net: 1,1 milioane RON
– cumpărători de licenţe: peste 6.000
Compania de Informatică Neamţ SA
– Cifra de afaceri: 3,4 milioane RON
– Profit net: 1,4 milioane RON
– sub 10.000 cumpărători de licenţe
Indaco Systems
– Cifra de afaceri: 4,8 milioane RON
– Profit net: 1,4 milioane RON
– cumpărători de licenţe: peste 6.000
Softul este necesar
«Accesul la instrumente care să permită o identificare rapidă a modificărilor legislative intervenite, precum şi o corelare şi sistematizare a actelor normative publicate în Monitorul Oficial a devenit indispensabil.»