Unde își petrec concediul milionarii români

Încotro să mergi, unde să stai și ce să faci - răspunsul la aceste întrebări definește, astăzi, piața vacanțelor de lux

Este milionar, are 50 de ani, și conduce un business în industria hotelieră. Pasiunea lui pentru lux e ușor de ghicit; plătește mii de euro pentru câteva nopți la resorturi de lux din destinații în care conaționalii cu salarii medii pe economie le văd doar pe Travel Channel. „Concediu ai o dată sau de două ori pe an, și vrei să fie perfect. Și-atunci te duci într-un complex hotelier de lux, cu servicii de excepție, unde nu-ți lipsește nimic, și angajatul se dă peste cap să nu-ți lipsească nimic“, motivează omul de afaceri, fără să ascundă că ultimul concediu – o săptămână la Oceanul Indian pentru patru persoane -, l-a costat 25.000 de euro.

Cam aceasta este, de altfel, suma medie cheltuită de un milionar român pe vacanțe, căci personajul de mai sus are loc de frunte în Top 300 Capital. Odată bugetul de vacanță lămurit, destinațiile în care sunt cheltuiți acești bani sunt printre cele mai variate. Patronul lanțului hotelier Rin Grand, Ionuț Negoiță, de pildă, a cheltuit un astfel de buget în Antalya, o destinație împânzită de români, fani ai serviciului all inclusive turcesc. Și nu e un caz singular: milionarii care au copii mici aleg frecvent această destinație. Plajele însorite de la Oceanul Atlantic sau Pacific, cazările în bungalow-uri exclusiviste și serviciile de concierge aferente lor sunt preferate mai ales de tineri neliniștiți sau de cei cu urmași trecuți demult de majorat.

Tinerețea fără bătrânțe și viața fără de moarte există și se savurează în Bahamas, mai exact în Musha Cay, arhipelagul de 11 insule private deținute de magicianul David Copperfield, care pretinde că are ascunsă, pe una dintre fâșiile de pământ, mult căutata „fântână a tinereții“. Poate multă ficțiune sau magie, însă la Musha Cay timpul stă în loc pentru 37.500 de dolari (27.860 euro) pe cameră (acest lucru doar în contextul în care turistul rezervă minimum patru nopți de cazare). Tariful este demn de oamenii cu bani, iar peisajul, demn de visători. Pentru presă, demn de inclus în topul celor mai scumpe vacanțe din lume.

Similară este și insula Necker, și aceasta deținută de un personaj prezent în topurile celebrităților și milionarilor, Sir Richard Branson, partronul Virgin Airlines. Insula, extrem de discretă (lucru care l-a determinat pe fondatorul Google, Larry Page, să o aleagă pentru nunta sa), este înconjurată de o barieră de corali și poate fi închiriată pentru o lună întreagă contra sumei de 1,2 milioane de euro. Altfel, tariful pentru o noapte în paradisul lui Branson este 51.000 de dolari (37.893 euro).

Și totuși, cel mai luxos complex hotelier din lume este Calivigny Resort, plasat în inima Caraibelor, cu un tarif de 63.000 de dolari (46.811 euro) pe noapte. Imagine de carte poștală, Calivigny este locul unde vin cei mai bogați oameni ai lumii care au parte de tot ce-ți poți imagina: restaurante nenumărate, saloane de înfrumusețare, săli de sport și iahturi cu submarine proprii.

Paradisul are un nume, și acela e Maldive. Aici plajele sunt la fel de albe „ca și zâmbetul localnicilor, iar peștii înoată fericiți în apele calde ale Oceanului Indian. Vremea este de vis, iar razele soarelui abia așteaptă să-și ofere îmbrățișările“, după cum se promovează arhipelagul în rândul turiștilor.

Pe vremuri, insulele întâmpinau călătorii rătăciți; astăzi, doar pe cei cu bugete de vacanță consistente. Cu nenumărate oportunități pentru scuba diving și alte sporturi de apă, plaje cu nisip fin și mult soare, Maldive a ajuns să fie destinația preferată a proaspăt căsătoriților. De altfel, una dintre cele mai scumpe vacanțe vândute în România a fost un sejur de 13 zile în Maldive, pentru care cei doi au plătit 43.000 de euro, cuplul optând pentru cazarea la One&Only Resort, clasificat la șase stele. În rest, prețul mediu al unui sejur standard la Oceanul Indian ajunge la 3.000-4.000 de euro de persoană.

3.083 de euro costă un sejur în Paradise Island (Bahamas, la trei kilometri de Nassau), la hotelul the Cove Atlantis Paradise, clasificat la cinci stele. Tariful este pentru șapte nopți și include cazarea cu mic dejun, respectiv biletul de avion cu plecare din Germania, Spania sau Belgia. Pentru zborul de la București se mai adaugă încă 500 de euro.



4.820 de euro
costă un sejur în Maldive, în luna aprilie a anului viitor. Tariful include cazarea în vile pe apă, clasificate la cinci stele, demipensiune, biletele de avion și transferurile cu șalupa rapidă sau hidroavionul. Prețul este valabil pentru un sejur de șapte nopți/10 zile (ofertă Eturia).