Bulgaria va derula două campanii de promovare a turismului intern, care vizează difuzarea de sporturi pe canalele de televiziune Euronews, Eurosport, National Geographic şi Discovery, valoarea totală a proiectului fiind de 7,5 milioane de leve bulgăreşti (peste 3,7 milioane de euro).
Campania, care va fi finanţată prin fonduri europene, va include trei înregistrări video, de câte 30 de secunde, în care vor fi prezentate destinaţii interne de vară şi de iarnă, potrivit novinite.com.
Înregistrările vor fi difuzate în cinci limbi, respectiv bulgară, engleză, germană, franceză şi rusă.
Prima campanie se va desfăşura în perioada 6 septembrie- 26 decembrie 2010, iar următoarea va avea loc între 31 ianuarie şi 27 martie 2011.
Campania urmăreşte informarea a peste 600 milioane de persoane, la nivel internaţional, cu privire la oportunităţile de vacanţă în Bulgaria. Programul mai vizează promovarea obiectivelor culturale şi istorice, dar şi a naturii.
Potrivit ultimelor date oficiale, numărul numărul cazărilor turiştilor străini în Bulgaria a crescut cu 3,6% în trimestrul al doilea, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009.
SURSA: Mediafax