Chiar şi atunci când la nivelul mării temperaturile trec de 30 de grade, pârtiile permanente de pe gheţarii din Alpi, Scandinavia sau Caucaz ne pot oferi senzaţii hibernale.
Când majoritatea europenilor se înghesuie pe plaje, iau cu asalt terasele umbrite şi consumă cantităţi record de băuturi reci şi îngheţată, unii îşi scot din debara combinezoanele, clăparii, beţele şi schiurile. Pentru români, cele mai apropiate locuri în care pot să schieze în iulie sau august sunt cele şase pârtii (cvasi)permanente din Austria: Dachstein, Kitzsteinhorn – Kaprun, Hintertux, Molltal şi Stubai. Celebrul centru de schi din Solden nu mai este deschis vara din cauza calităţii slabe a zăpezii. Şi în Italia sunt cel puţin patru locuri în care pot fi practicate sporturi de iarnă în plin sezon estival: Marmolada, Stelvio, Passo Tonale şi Val Senales. Elveţia se mândreşte cu pârtiile din Saas-Fee şi Zermatt, iar în Franţa se schiază de primăvara până toamna la Les Deux Alpes şi Tignes.
Dacă în Alpi poţi schia dimineaţa şi înota după-amiaza în piscina în aer liber de la poalele muntelui, nu la fel se întâmplă în nordul Norvegiei, unde temperaturile nu trec decât rareori de 20 de grade în lunile de vară, ceea ce face ca mai multe zone de schi (Galdhopiggen, Stryn şi Folgefonn) să rămână deschise, în ciuda altitudinilor mai mici.
Din Rusia în Chile
Nu la fel de uşor accesibil, presupunând obţinerea unei vize de Rusia şi o călătorie cu avionul, cu escală cel mai probabil la Moscova, este muntele Elbrus din Caucaz. Valea Baksan este zona cea mai dezvoltată din punct de vedere turistic, iar schiorii pot ajunge până la 5.100 de metri altitudine, unde este zăpadă indiferent de cât de călduroasă este vara.
Pentru cei cu mai multă dare de mână, tot emisfera nordică oferă schi de vară în Canada (Blackcomb) şi Statele Unite (Timberline). Iar pentru cei care vor iarnă adevărată, o vacanţă în emisfera sudică, în zona andină din Aragentin sau Chile, poate echivala cu o adevărată călătorie în timp, având în vedere că regiunea se află în plin anotimp hibernal.
Schiul vara nu este foarte diferit de cel din timpul iernii, însă trebuie ştiut că pârtiile se deschid devreme (în general, de la ora 7 dimineaţa) şi se închid la câteva ore după prânz. Dimineaţa, zăpada este în general îngheţată, spre prânz, starea ei începe să se apropie de cea obişnuită, iar mai târziu, sub efectul razelor soarelui, devine apoasă. Dacă prindeţi o perioadă cu precipitaţii, aţi putea avea noroc: de la o anumită altitudine în sus (2.500-2.700 metri), ploile se transformă în ninsori şi stratul proaspăt de zăpadă poate crea condiţii similare celor hibernale.
Trebuie spus că preţurile pentru ski pass-uri, cel puţin pentru staţiunile din Alpi, sunt aproximativ similare cu cele din timpul iernii (20-40 de euro pe zi), asta în timp ce cazarea poate fi ceva mai ieftină decât în sezonul rece.
Un alt lucru care trebuie luat în calcul este că, înainte de a planifica o excursie la schi în emisfera nordică, e bine să vă informaţi asupra stării zăpezii din zonă şi asupra prognozei meteo. Un strat prea subţire de nea poate dispărea subit după câteva zile caniculare. De altfel, nu tocmai rare sunt cazurile când sezonul de schi estival s-a încheiat, în unele staţiuni din Alpi, în iulie sau august, deşi era programat să dureze până în octombrie-noiembrie.
500 de euro este preţul minim al unui sejur la schi în America de Sud, SUA sau Canada. La această sumă se adaugă costul biletului de avion şi al vizei
