Dr. Adrian Streinu-Cercel, a vorbit joi seară, în emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3, despre un medicament contra coronavirusului și unde se află de fapt acesta.
Potrivit doctorului, este vorba despre o moleculă, care „de patru zile, stă în Vama București”,
„E tare complicat. Am folosit tot felul de scheme. (…) Încercăm să aducem și alte medicamente. De exemplu, de patru zile, stă în Vama București o moleculă pe care am adus-o și nu o putem scoate de acolo. Considerente de tip birocratic. Încep să mă satur și eu de birocrație asta, pe cuvântul meu! Într-o astfel de situație, toată lumea ar trebui să pună pixul pe hârtie și să spună unde trebuie să semnez?! Încep să obosesc. Credeți-mă!”, a spus doctorul.
Molecula, medicament pentru coronavirus
Întrebat la ce este folosită mai exact molecula blocată la vamă, dr. Cercel a răspuns că este vorba despre un medicament pentru virusulu ucigaș.
„Un medicament împotriva noului coronavirus. Un sponsor a cumpărat-o, a adus-o, e în vamă”, a adăugat doctorul.
Întrebat dacă este optimist cu privire la eficacitatea moleculei respective, doctorul s-a declarat sigur.
„Da, bineînțeles. Sunt o serie de date științifice. (…) A fost folosită în partea de Est a planetei”, a mai spus acesta.