România a reușit să obțină aproape 80 de miliarde de euro la Bruxelles. În acest context, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, vine cu noi precizări. Acesta a spus unde se va duce 30% din această sumă.
Potrivit acestuia, România va avea la dispoziţie 24 de miliarde de euro pentru proiecte „verzi”, din totalul de aproape 80 de miliarde de euro obţinut la negocierile din Consiliul European.
„Preşedintele Klaus Iohannis a obţinut o sumă remarcabilă pentru România, cea mai mare pe care ţara noastră a avut-o vreodată la dispoziţie. Din aceste 80 de miliarde, conform deciziilor Consiliului European, 30% vor trebui cheltuite pentru obiective „verzi”, pentru crearea unei economii performante, cu emisii reduse de carbon, conform obiectivelor Pactului Ecologic European. Prioritatea noastră de acum este una singură: atragerea tuturor acestor fonduri, inclusiv a celor pentru combaterea efectelor pandemiei.
Spun asta deoarece cele 33 de miliarde de euro din programul de relansare economică vor trebui cheltuite în următorii doi ani. Asta înseamnă un ritm dinamic pentru a trimite toate planurile noastre autorităţilor europene”, susţine Alexe, într-un comunicat de presă al ministerului de resort.
Proiectele de mediu sunt pe primul loc
Totodată, ministrul a mai subliniat faptul că prioritatea pentru următoarele luni este concentrarea pe proiecte de mediu, pentru ca România să beneficieze de cât mai mulţi bani din fondurile pe care le are la dispoziţie, iar accentul va cădea, în prima etapă, pe cele aproximativ 10 miliarde de euro din Planul de relansare economică a Uniunii Europene.
De asemenea, aceasta a mai vorbit și despre finalizarea structurii de coordonare care va ajuta ca România să beneficieze atât de fondurile din Pactul Ecologic European (European Green Deal), cât şi de fondurile din Next Generation EU, care sunt supuse criteriilor Pactului Ecologic.
„Această structură va asigura cooperarea şi coordonarea între instituţiile care au legătură cu fondurile pentru tranziţia climatică, dar şi consultarea largă cu mediul de afaceri, organizaţiile de mediu şi alte entităţi. Săptămâna viitoare vom avea primele consultări de acest fel.
Vreau să fie clar un lucru: toţi aceşti bani sunt, în primul rând, pentru a construi o economie puternică. Sumele pe care le avem la dispoziţie ne pot ajuta industriile să producă mai mult cu consum redus de energie, să ne eficientizăm energetic sectorul clădirilor, să protejăm speciile, pădurile şi să investim într-un aer sănătos în marile aglomerări urbane”, a adăugat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.