Un seism în Vrancea a fost înregistrat atunci când un analist a transmis poporului că indicele SIF-urilor, BET-FI, se află în trend ascendent, pe termen mediu. Afirmaţia devine adevărată numai dacă roteşti graficul bursier în sens antiorar cu 45 de grade. Şi bineînţeles, dacă eşti naiv să crezi că o consolidare (adică o linie orizontală, clară şi pentru ochii unui copil de grădiniţă) este un trend ascendent în ochii analiştilor. Întrebarea anului este „Când ajungem la bottom?“
Un bottom este un punct important de minim în orice orizont de timp: avem un bottom în piaţă şi intraday, dar şi în decursul unui secol. Niciunul nu este pe agenda noastră. Întrebarea se referă la acel punct în timp de la care investiţiile pentru un nou bull market să înceapă cu risk/reward favorabil. Până atunci „bull traps“ şi zgomot pentru investitori, dar un deliciu pentru traderi.
Majoritatea ideilor şi lucrurilor de folosinţă zilnică au venit şi continuă să vină de peste Ocean. Tot acolo, studiul pieţelor bursiere a generat teorii şi indicatori pentru identificarea extremelor în piaţă. La trilioane de dolari vehiculate zilnic, nu te bazezi pe declaraţii de genul de mai sus; ai nevoie de alte instrumente.
Unul dintre ele este indicatorul Coppock, care revine în actualitate în legătură cu întrebarea pusă. Graficul indicelui Dow Jones 30 prezintă evoluţia sa, sub care am plasat indicatorul Coppock împreună cu o medie scurtă.
Totul se desfăşoară în timeframe lunar, iar semnalele indicatorului se aplică numai pentru identificarea minimelor. Semnalul intrării în piaţă (începutul unui bull market) apare în teritoriu negativ, odată cu întoarcerea indicatorului, la nivel mai ridicat faţă de luna trecută. Când el ajunge la zero sau la pozitiv nu mai are valoarea pentru care a fost conceput: identificarea minimelor importante în piaţa bursieră.
Ce anunţă Coppock? Trendul va continua şi urmărim întoarcerea. Următorul nivel va fi trecerea mediei deasupra indicatorului. Atunci pornim la curse. Până atunci, în capcane.
Sursa: https://ta.educofin.com