În urmă cu câteva zile specialiștii au anunțat că o rachetă chinezească a scăpat de sub control, urmând să lovească mai multe zone în doar câteva zile. De această dată, estimările sunt mult mai precise, iar racheta ar urma să se prăbușească chiar în Madrid.
Este vorba despre racheta Long March 5B. Potrivit The Guardian, racheta chinezească este încă scăpată de sub control și ar putea cădea pe Pământ chiar în acest weekend.
Sursa citată precizează că resturile din nava spațială, care cântărește 21 de tone, ar putea lovi zone populate printre care se numără și Madrid. Cu toate acestea, până în prezent, punctul exact în care va lovi nu poate fi indentificat. Specialiștii susțin că acest lucru poate fi specificat cu doar câteva ore înainte de căderea rachetei.
De menționat este faptul că, racheta a fost lansată pe data de 29 aprilie, iar conform sursei citate, o parte din ea urmează să se prăbușească în jurul datei de 10 mai pe pământ, pe un punct deocamndată necunoscut.
În momentul de față, uriașa rachetă Long March 5B merge cu 27.600 km/h pe o orbită defectuoasă și ar putea reintra necontrolat în atmosferă zilele acestea, mai menționează sursa citată.
Când va cădea racheta chinezească
Miezul înalt de 30 de metri al rachetei Long March 5B a lansat modulul de bază fără pilot „Heavenly Harmony” pe orbita joasă a Pământului pe 29 aprilie, după decolarea de la Wenchang, din provincia chineză Hainan. Trebuie menționat faptul că racheta este unul dintre cele mai mari obiecte care în ultimele decenii au reintrat necontrolat în atmosferă.
O reacție în acest sens a venit și din partea specialiștilor în deșeuri spațiale. Potrivit BBC aceștia indică primele ore ale zilei de duminică pentru reintrarea în atmosferă. Totuși, având în vedere multitudinea de factori necunoscuți, încă nu se știe exact data sau ora exactă.
În ceea ce privește riscul ca cetățenii unei țări să fie afectați, specialiștii precizează că există o probabilitate foarte mică ca acest lucru să se întâmple, în contextul în care, cea mai mare parte din suprafața Pământului e acoperită de ocean și numeroase porțiuni de uscat sunt nelocuite.
Șeful Pentagonului, Llyod Austin, a oferit și el o serie de declarații în acest sens. Potrivit acestuia, americanii nu au în plan distrugerea rachetei și speră ca aceasta să cadă undeva unde nu va face rău nimănui. Totodată, el a mai adăugat că astfel de lansări de rachte ar trebui fie planificate mult mai atent.
De menționat este faptul că, nu este pentru prima oară când China pierde controlul asupra unei nave spațiale. În 2020, bucăți dintr-o rachetă similară au fost găsite, la sol, pe continentul african, în Coasta de Fildeș.