La trei ani de la aderarea la UE, românii se lovesc încă de restricţii din partea celorlalte state membre. Principala problemă rămâne, de departe, accesul pe piaţa muncii. Nu este însă singura.
La finalul săptămânii trecute, ministrul de interne, Vasile Blaga, afirma că România este, în sfârşit, pregătită să adere la Spaţiul Schengen. Măsură care se va traduce, în mare, printr-o libertate sporită de mişcare a persoanelor şi a mărfurilor, prin eliminarea controalelor vamale la graniţele cu Ungaria şi Bulgaria, începând cu data preconizată, 27 martie 2011. Ne vom alătura, astfel, restului de 22 de state membre UE care beneficiază de ani buni de pe urma Tratatului Schengen. (Alte ţări nesemnatare sunt Cipru, din cauza conflictelor etnice, Bulgaria, Marea Britanie şi Irlanda, ultimele două refuzând să adere).
Unul dintre cei mai activi susţinători ai integrării României în spaţiul Schengen este Austria. Acelaşi stat care, cot la cot cu Germania, ne pune cele mai mari piedici în pătrunderea pe piaţa locală a muncii. Justificarea o ştim pe de rost: situate în relativa apropiere a României şi Bulgariei, cele două ţări se simt ameninţate de un aflux masiv de lucrători de pe aceste pieţe, cu atât mai mult în condiţiile economice actuale. În plus, spune Lucian Rosenfeld, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, „unul dintre argumentele principale invocate de statele membre care au decis prelungirea restricţiilor pentru lucrătorii români şi bulgari nu a fost unul economic, ci de natură socială, legat de suprasolicitarea serviciilor publice (educaţie, sănătate, asistenţă socială, locuinţe), de numărul tot mai mare de cetăţeni din alte state, în detrimentul general al societăţilor de destinaţie“. Totuşi, adaugă el, „evaluările premergătoare aderării la UE privind riscul unui aflux de cetăţeni români care ar fi mers la muncă în alte state membre nu s-au confirmat. Au fost astfel contrazise temerile iniţiale ale acestora“.
De altfel, un studiu realizat de Institutul German pentru Cercetare Economică în a doua jumătate a anului trecut observa că decizia celui mai mare stat european de a îngrădi la maximum accesul ţărilor din ultimul val de aderare a fost greşită, „Germania ratând ocazia de a profita de forţa de muncă est-europeană“, care s-ar fi dovedit, pe alocuri, mult mai profesionistă decât personalul local, după cum a demonstrat experienţa statelor cu politici mai îngăduitoare.
Discriminare şi exploatare
Singura ţară care le face concurenţă Austriei şi Germaniei în privinţa reticenţei la adresa angajaţilor români este Marea Britanie. Acest stat permite accesul anual a maximum 24.550 de lucrători români şi bulgari, însă doar la „munca de jos“. Motivaţia guvernului londonez pare totuşi bine întemeiată: Regatul Unit a fost singurul membru al UE care a permis accesul nerestricţionat al cetăţenilor din statele care au aderat în valul din 2004. Câteva sute de mii de emigranţi au năvălit de atunci pe piaţa britanică în doar câteva luni, aşa încât autorităţile au vrut să evite repetarea acelei greşeli în cazul României şi Bulgariei.
Indiferent de motivele invocate de statele care continuă să ne ţină în carantină, „o piaţă a muncii închisă pentru cetăţenii români şi bulgari reprezintă o măsură făţiş discriminatorie, nocivă pentru toţi factorii implicaţi. Companiile din aceste state ar putea profita de pe urma salariilor mici pe care le pretind muncitorii est-europeni. În ceea ce-i priveşte, cei care au emigrat în număr mare în perioada de boom economic şi au rămas acum fără loc de muncă nu se prea întorc în statele de origine, ci rămân oricum în Occident, unde sunt nevoiţi să lucreze la negru şi sunt, adeseori, exploataţi“, spune Gerlof Roubos, directorul Asociaţiei Internaţionale a Specialiştilor în Angajare.
În afară de piaţa muncii, românii se bucură de majoritatea drepturilor care decurg din aderarea la UE. Excepţii mai sunt, însă. Între acestea, interdicţia impusă de Germania companiilor româneşti şi bulgăreşti de a face operaţiuni de cabotaj (transport rutier efectuat între două puncte de încărcare-descărcare aflate pe teritoriul aceluiaşi stat), explicând că prezenţa firmelor est-europene a determinat companiile germane să scadă drastic tarifele, dăunând astfel pieţei locale a transporturilor.
8 state membre UE refuză în continuare să recunoască pe deplin diplomele emise de universităţile româneşti, impunând absolvenţilor teste în vederea echivalării acestora, dar şi o serie de calificări suplimentare.
