Tot mai puţine persoane merg să muncească în străinătate din cauza recesiunii globale, numărul românilor şi bulgarilor care pleacă în Spania scăzând cu 60 la sută. Cei deja plecaţi însă nu se întorc în ţările de origine, se arată într-un studiu citat de Mediafax.
Principalele efecte ale recesiunii globale asupra migraţiei internaţionale, potrivit unui studiu realizat de Migration Policy Institute, o agenţie independentă din Washington, pentru BBC World Service, sunt că puţini oameni mai pleacă să muncească în străinătate, majoritatea celor care se află deja la muncă în străinătate rămân pe loc, iar banii trimişi de imigranţi familiilor lor înregistrează, în general, o scădere.
Numărul mexicanilor care merg în Statele Unite a înregistrat o scădere cu 40 la sută din 2006 şi până în prezent, iar numărul românilor şi bulgarilor care pleacă în Spania a scăzut şi mai mult, cu 60 de procente, precizează studiul.
Industrii lovite de criză
Muncitorii imigranţi sunt expuşi mai mult riscului de a-şi pierde locul de muncă decât muncitorii locali, din cauză că ei muncesc adesea în industriile cele mai expuse consecinţelor recesiunii, şi anume în construcţii şi în domeniul hotelier. Ca atare, ei trimit mai puţini bani acasă pentru a-şi ajuta familiile decât înaintea crizei.
În cazul Turciei, banii trimişi acasă de imigranţi au înregistrat o diminuare de 43 la sută din 2008 şi până în prezent, iar impactul asupra Republicii Moldova, unde aceste sume reprezintă o treime din venitul naţional, este şi mai dur, aici înregistrându-se o diminuare de 37 la sută.
În pofida tendinţei generale de scădere, câteva ţări, printre care Pakistanul şi Bangladeshul au înregistrat o creştere a sumelor trimise de cetăţenii lor care muncesc în străinătate.
Greu prin străini, dar mai greu acasă
De asemenea, în pofida diminuării câştigurilor cu care se cofruntă majoritatea muncitorilor imigranţi, în cele mai multe cazuri nu există o tendinţă la scară largă de revenire în ţara de origine.
Pentru unii dintre imigranţi condiţiile de acasă ar fi chiar mai rele şi ar fi mai dificil şi mai scump să revină în străinătate ulterior, după criză. Acest lucru este valabil mai ales în cazul imigranţilor ilegali, precizează studiul.
SURSA: Mediafax