„Planul de măsuri privind promovarea proiectului liniei de mare viteză, ruta Frontieră HU – RO Bucureşti Constanţa” a fost semnat la începutul lunii iulie de Septimiu Buzaşu, Secretarul de Stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Proiectul pentru linia de mare viteză, acceptat şi de Comisia Europeană şi inclus în planurile viitoarei configurări a reţelei europene de transport, TEN-T, va demara în acest an prin lansarea licitaţiei pentru studiul de prefezabilitate, care va stabili exact traseul linei. La ultimele întâlniri pe această temă s-a acceptat conectarea cu traseul ungar prin Seghedin (Szeged) – Arad – Timişoara. UNECE propune legătura pe relaţia Seghedin – Chichinda (Kikinda, Serbia) – Timişoara, avându-se în vedere şi o viitoare aderare a Serbiei la Uniunea Europeană.
Timişoara este, alături de Bucureşti, unul din cele două noduri urbane principale ale României stabilite în propunerea Comisiei Europene pentru noua configurare a TEN-T (Orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport). Nodurile urbane cuprind toate capitalele statelor membre UE, toate „MEGA” orașele, conform ESPON, și toate celelalte zone urbane sau conurbații mari, în total fiind identificate 83 de noduri urbane în Uniunea Europeană. Orientările accentuează în mod deosebit dezvoltarea punctelor transfrontaliere în cadrul coridoarelor de transport.
Pe lângă relaţia Timişoara-Bucureşti-Constanţa, deja acceptată de Comisia Europeană, CFR SA ia în calcul şi includerea în proiect a unei ramuri a acestei linii de mare viteză care să asigure legătura cu oraşul Iaşi.
Între 10 şi 14 septembrie, UNECE cu sprijinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, va organiza la Timişoara workshopul cu tema „Masterplan pentru viitoarea reţea de mare viteză din Europa Centrală şi de Est”. În prim plan se va afla identificarea de soluţii pentru finanţarea construcţiei liniei şi a materialului rulant, dar şi o propunere de construcţie a unei linii de mare viteză Bucureşti – Istanbul. O parte dintre ideile expunse vor fi prezentate într-un cadru mai larg – 300 de factori de decizie din domeniul feroviar – , asigurat de Zilele Feroviare – Summitul Feroviar de Investiţii din Spaţiul Extins al Mării Negre organizat de Club Feroviar şi Asociaţia Industriei Feroviare din România, sub auspiciile Comunităţii Căilor Ferate Europene (CER) şi al Asociaţiei Industriei Feroviare din Europa (UNIFE).
UNECE: Linia de mare viteză care va străbate România trebuie să lege și Serbia
20 iulie 2012, 12:51
Ultima modificare în 20 iulie 2012, 15:51
Linia de mare viteză care va străbate România pe relaţia Budapesta – Bucureşti trebuie să asigure şi legătura cu Serbia, prin Timişoara, este propunerea UNECE, Comisia Economică a ONU pentru Europa, susţinută de Helmut Meelich, Project Manager Transeuropean Railways, în cadrul unei întâlniri a Club Feroviar.
Etichete: feroviar,
tren,
viteza
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook