‘Vom limita creditul de consum în valută prin măsuri macroprudenţiale în următoarele luni. Am discutat la nivelul BNR şi cu băncile comerciale şi unele dintre ele au propus chiar interzicerea acestuia, însă nu cred că este cazul’, a zis Cristian Popa.
Restricţiile, a precizat acesta, ar putea ţine de activele care oferă randamente în valută sau sursele de venit în valută ale celor care vor să fie creditaţi.
Viceguvernatorul a precizat că restricţia va fi aplicată doar creditelor în valută ce vizează consumul şi nu cele ipotecare.
‘Vor exista aceste restricţii doar pentru creditul de consum, la ipotecar nu există resurse interne de finanţare şi avem pasive foarte scurte cu scadenţa lungă şi care nu pot fi acoperite în lei’, a spus oficialul BNR.
"BNR nu doreşte să atace creditul în valută pentru cei cu încasări în valută"
Sub nicio forma BNR nu doreşte să "atace" creditul în valută pentru debitorii care au încasări în valută, cum sunt exportatorii. Acolo, dacă am introduce o restricţie privind creditul în valuta am introduce un risc suplimentar", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Pe de altă parte, a menţionat acesta, chiar şi o restricţionare a creditelor pe termen lung, cum ar fi cele ipotecare, ar fi problematică, în condiţiile în care băncile nu dispun de resurse de finanţare pe termen lung în lei.
Astfel, o restricţionare a creditului pe termen lung în valută ar avea două posibile urmări, a spus guvernatorul: "fie renunţăm la creditul pe termen lung, ceea ce nu este de dorit, fie introducem (în locul riscului valutar n.r.) un alt risc", a spus Isărescu. Acest "alt risc" se referă la faptul că băncile nu dispun acum de finanţări pe termen lung în lei. Finanţarea din resurse pe termen scurt pentru credite pe termen lung implică un risc pentru bănci.
SURSA: Agerpres