Organizată cu sprijinul guvernelor din Ghana, Norvegia şi Marea Britanie, reuniunea UNESCO doreşte ca liderii mondiali să se angajeze „să-şi blindeze” bugetele destinate educaţiei şi să convină asupra unor măsuri prioritare în perspectiva anului 2021, precizează EFE, citată de agerpres.ro.

La întâlnire, care va avea loc între 13:00 şi 17:00, ora locală a Parisului unde se afă sediul UNESCO (11:00 – 15:00 GMT), se vor reuni online prin videoconferinţe preşedinţi şi şefi de guvern, precum Ivan Duque din Columbia, Pedro Sánchez din Spania, Giuseppe Conte din Italia sau Joao Manuel Gonçalves Lourenço din Angola.

Acestora li se vor alătura şi alţi lideri politici din Portugalia, Tunisia, Rwanda, Namibia, Maroc, Marea Britanie, Norvegia sau Uzbekistan.

Miniștri ai educației vor participa la reuniunea online

Aproximativ 60 de miniştri ai educaţiei vor participa la discuţii, potrivit organizaţiei.

Pentru această reuniune în direct, UNESCO a promovat o serie de consultări menite să conducă la o declaraţie despre care se aşteaptă să fie adoptată la 22 octombrie.

În această declaraţie, comunitatea internaţională „se va angaja să adopte măsuri pentru a garanta ca pandemia să nu inverseze progresele obţinute timp de decenii în materie de educaţie”.

UNESCO a atras atenția asupra școlii online

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură atrage atenția că 826 milioane de elevi și studenți nu au un PC acasă, în contextul în care educația la distanță este promovată intens în multe țări afectate de pandemia de coronavirus. Nu în ultimul rând, organizația punctează faptul că peste 40% nici nu au internet acasă.

Jumătate din numărul total al cursanţilor din lume, respectiv 826 milioane de elevi şi studenţi, „nu au acces la un computer la domiciliu”, iar „43% (706 milioane) nu au internet acasă”, subliniază Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), în contextul în care educaţia la distanţa este promovată în majoritatea ţărilor care se confruntă cu pandemia de COVID-19, relatează marţi AFP.

UNESCO denunţă, într-un comunicat, o „fractura digitală îngrijorătoare în educaţia la distanţă”.

„Disparităţile sunt deosebit de mari în ţările cu venituri reduse: în Africa subsahariană, 89% dintre cursanţi nu au acces la calculatoare de familie, iar 82% nu au internet”, notează UNESCO.

„În plus, în timp ce telefoanele mobile pot permite cursanţilor să acceseze informaţii, să se conecteze între ei şi cu profesorii lor, aproximativ 56 de milioane de cursanţi trăiesc în locuri care nu sunt deservite de reţele mobile, aproape jumătate fiind în Africa subsahariană”, adaugă UNESCO.

Aceste cifre au fost compilate de echipa specială internaţională pentru profesori, o alianţă coordonată de UNESCO, pe baza datelor de la institutul său de statistică şi de la Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii (UIT), se arată în comunicat.