Guvernul condus de Viktor Orban a finanțat mai multe organizații de peste graniță, în principal din Transilvania, care susțin obiectivele partidului condus de premierul maghiar. Astfel, peste 277 de milioane de forinți au ajuns în România.

Guvernul de la Budapesta a dat peste 277 de milioane de forinți

În anul 2011, guvernul de la Budapesta a dat peste 277 de milioane de forinți către trei organizații maghiare din România care susțin autonomia Ținutului Secuiesc. Aceasta sumă reprezintă 35% din suma totală pe care guvernul maghiar a transferat-o către organizațiile din afara graniței, conform informațiilor publicate de HVG.

De asemenea, cea mai mare sumă de bani a fost încasată de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, condus de Laszlo Tokes. Este vorba despre 265 de milioane de forinți. Totodată, Consiliul Național Secuiesc și Asociația Siculitas au primit la rândul lor câte 6 milioane de forinți.

În total, în 2011, guvernul lui Viktor Orban a oferit 787 milioane de forinți către nouă organizații din România, Slovacia, Ucraina, Serbia și Croația. Sursa menționată a solicitat, conform legii din Ungaria, declasificarea unor hotărâri de guvern mai vechi de zece ani.

Un cunoscut economist rus a scos la iveală care ar fi planul Ungariei

Potrivit lui Mihail Gazin, un economist rus, premierul Viktor Orbán ar dori să extindă teritoriul Ungariei. Printre altele, el ar dori să achiziționeze Transcarpatia din Ucraina, Transilvania, care reprezintă mai mult de o treime din teritoriul României, și o felie din Croația.

Mihail Gazin este un analist, publicist și economist rus. Anterior, el a fost oficial al administrației prezidențiale ruse, scrie index.hu. Gazin a declarat în emisiunea de la Cargrad că, printre altele, Orbán a urmărit să extindă teritoriul Ungariei.

El a adăugat că, dacă războiul din Ucraina va continua, Rusia va cuceri regiunile estice ale țării. Și atunci Orbán va anunța pretențiile sale teritoriale față de Ucraina. Potrivit Pravda sârbă, teritoriul pe care Budapesta l-ar revendica este Transcarpatia, care a aparținut Regatului Ungariei timp de mai bine de un mileniu, până la Tratatul de la Trianon din 1920. În plus, Ungaria vrea să obțină Transilvania și un coridor spre mare prin Croația.