Vecinii noştri din Ungaria par să fi reuşit o performanţă extraordinară, în contextul actual extrem de complicat. În vreme ce multe ţări din Europa şi chiar la nivel mondial se plâng de creşterea galopantă a acestor preţuri, Ungaria a găsit soluţia perfectă.
Veşti bune pentru vecinii noştri din Ungaria!
Facturile la gazele naturale destinate populaţiei nu se vor majora!
În timp ce problema scumpirii gazelor macină tot mai multe state la nivel mondial, printre care şi România, în Ungaria s-ar fi găsit o rezolvare. O spune chiar un important oficial din Guvernul condus de Viktor Orban.
Attila Steiner, secretar de stat pentru Politică Energetică şi Climatică, aflat vineri la Bruxelles, a declarat că preţul gazelor naturale pentru populaţie nu va creşte în Ungaria. Aprovizionarea cu gaze este sigură, iar cheltuielile pentru utilităţi au scăzut, astfel că nu va fi nevoie de o astfel de majorare.
Siguranţa aprovizionării cu gaze naturale a Ungariei este asigurată de nivelul de umplere al rezervoarelor de gaze, precum şi de acordul privind achiziţia de gaze pe termen lung, încheiat recent cu grupul rus Gazprom, pentru o perioadă de 15 ani, adaugă oficialul ungar, transmite Rador.
Rezervoarele sunt pline în proporţie de 86%, ceea ce este cu mult peste media din Uniunea Europeană. Ungaria are 4 miliarde de metri cubi de gaze stocate pentru cerinţele pieţei şi alte 1,45 miliarde de metri cubi ca rezerve strategice, a mai precizat Attila Steiner, potrivit Hungary Today.
“Rezervele actuale ar fi suficiente pentru a furniza gaz întregii economii timp de cel puțin 109 zile, dacă, dintr-un motiv oarecare, livrările de gaze către Ungaria vor înceta”, a explicat secretarul de stat.
Tensiuni între Ucraina şi Ungaria pe tema acordului semnat cu Moscova
Acordul dintre Budapesta şi Moscova privind furnizarea de gaze pentru următorii 15 ani a provocat recent tensiuni între Ungaria şi Ucraina.
Premierul Viktor Orban nu pare să fie deloc interesat de comentariile şi plângerile Ucrainei cu privire la semnarea acestui acord, răspunzând la toate plângerilor ucrainenilor folosind fraza: “Negociaţi cu ruşii!”
Prim-ministrul Ungariei afirmă că respectă Ucraina, însă nu va ţine cont de punctul de vedere al acesteia. “Trebuie să corespund intereselor poporului maghiar și nu al ucrainenilor”, a mai spus Viktor Orban.
“Avem nevoie de gaze. Aceasta este realitatea. Trebuie să negociați cu rușii. Din păcate, nu putem ține cont de punctul de vedere al ucrainenilor.
Respect Ucraina și doresc poporului ucrainean mult succes. Cu toate acestea, pe frontul gazelor, trebuie să corespund intereselor poporului maghiar și nu al ucrainenilor”, a declarat premierul de la Budapesta.