Ungurii dau o lovitură de proporții. Vestea a venit chiar de la Budapesta iar noua veste trimite o undă de șoc în toată Europa. Ungurii au explicat că au reușit să înregistreze un mare succes în plan economic iar actorul principal pe care s-au bazat în această reușită este China.
Ungurii au dat o lovitură uriașă în plan economic. Aeroportul din Budapesta a devenit aeroportul cu cea mai dinamică dezvoltare din regiunea Europei Centrale și de Est în domeniul transportului aerian de marfă.
Informația a fost furnizată de József Kossuth, directorul de cargo al Aeroportului din Budapesta. Acesta a susținut pentru publicația maghiară Növekedés.hu că locația excelentă a Ungariei o face atractivă pentru companiile aeriene chineze.
„Este relativ ușor să convingi o companie aeriană chineză să nu zboare două ore până la Amsterdam doar pentru ca mărfurile sale să fie trimise înapoi în Europa Centrală, ci să folosească în schimb aeroportul din Budapesta”, a explicat el, conform hungarytoday.hu.
Compania chineză Alibaba a ales aeroportul din Budapesta ca sediu pentru Europa Centrală și de Est
József Kossuth a ținut să vină cu detalii importante în acest sens și să arate cum a reușit Ungaria să îi convingă pe chinezi să facă acest pas important.
„Desigur, acest lucru necesită mai mulți ani de negocieri și o muncă de fond serioasă, iar dezvoltarea unui aeroport cargo este o sarcină extrem de dificilă în sine”, a adăugat József Kossuth.
El a susținut că o mare companie chineză a ales aeroportul din Budapesta ca sediu pentru Europa Centrală și de Est.
„De exemplu, compania chineză Alibaba, una dintre cele mai mari platforme de vânzări online din lume, a ales aeroportul din Budapesta ca sediu pentru Europa Centrală și de Est”, transmite oficialul maghiar.
Aeroportul din Budapesta, unul dintre cele mai populare pentru zboruri internaționale
Partenerul lor este o companie de logistică ungaro-chineză, care a oferit contextul logistic necesar, operațiunile rutiere, transportul vamal digital și distribuția pentru a satisface așteptările ridicate ale companiei globale.
Aeroportul din Budapesta este unul dintre cele mai populare aeroporturi pentru zboruri internaționale din Europa de Est și de departe cel mai mare aeroport din Ungaria. El este, de asemenea, al doilea cel mai mare aeroport din Uniunea Europeană. Originile sale datează din luna mai 1950. Astăzi, aspiră să fie cel mai bun aeroport și cel mai popular din Europa Centrală și de Est. Anual este tranzitat de milioane de pasageri. Aeroportul este deservit de 40 de companii aeriene.
În ceea ce privește compania AliBaba, aceasta este cel mai mare retailer online din China.
Jack Ma, co-fondatorul şi preşedintele Alibaba, a devenit, în 2019, cel mai bogat om din ţară, cu o avere de 36 miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor calculat de Bloomberg.