Potrivit unui studiu realizat anual de organizația nonprofit Social Progress Imperative, în colaborare cu Deloitte, România se clasează pe locul 44 dintr-un total de 170 de țări monitorizate. Acest studiu, denumit Indicele de Progres Social, își propune să evalueze avansul fiecărei țări în diverse domenii cheie.
Calitatea vieții în România scade de la an la an
România se situează într-o categorie intermediară, clasându-se alături de țări precum Argentina, Barbados sau Bulgaria. În cadrul acestui studiu, există șase categorii de țări. Iar România a fost plasată în categoria a doua începând cu anul 2022. Acest Indice de Progres Social (IPS) evaluează calitatea vieții în funcție de trei elemente esențiale.
În primul rând, se evaluează și se încadrează nevoile de bază ale cetățenilor. Acestea ar fi hrana, îngrijirea medicală primară, accesul la apă și serviciile de salubritate, dreptul la locuință și la siguranță.
Al doilea criteriu se referă la bunăstare, inclusiv accesul la educație, informații și comunicații, precum și sănătate, bunăstarea și calitatea mediului înconjurător.
Al treilea criteriu se concentrează pe oportunități, cum ar fi drepturile personale și libertatea personală, dreptul la alegere, incluziunea și accesul la educație avansată. În funcție de punctajul obținut, toate țările din clasament sunt grupate în șase categorii principale, în ordine descrescătoare.
“Această ediţie a raportului confirmă, din păcate, predicţiile ediţiei anterioare şi arată că indicele care măsoară progresul social la nivel global nu a mai crescut în 2023, ceea ce reprezintă o premieră de când este efectuată această analiză. În contextul provocărilor generate de instabilitatea economică, de tensiunile geopolitice şi de schimbările climatice, mai mult de trei sferturi din ţările analizate – adică patru din cinci persoane din lume – au stagnat sau chiar au scăzut din punctul de vedere al progresului social, din cauza declinului înregistrat de două dintre dimensiunile analizate la nivel global, şi anume accesul la educaţie avansată şi calitatea mediului înconjurător.
Este important să ţinem cont de faptul că această analiză se concentrează pe aspectele non-economice, aşadar, deşi PIB-ul global pe cap de locuitor a crescut, statele lumii încă nu reuşesc să transfere această evoluţie economică în beneficii concrete pentru viaţa de zi cu zi a tuturor cetăţenilor”, a explicat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova.
România s-a clasat pe locul 44
Cu toate că experții apreciază că țara noastră a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri ale PIB-ului pe cap de locuitor din UE în ultimul deceniu, există o marcantă discrepanță între dezvoltarea urbană și cea rurală. România ocupă locul 44 în clasamentul general. Însă țara noastră se situează:
- pe locul 46 în ceea ce privește satisfacerea nevoilor de bază;
- pe locul 49 în ceea ce privește bunăstarea;
- pe locul 46 în categoria oportunităților.
Cele mai bune performanțe ale României se înregistrează în domenii precum nutriția și îngrijirea medicală (locul 28), locuința (locul 43), siguranța (locul 45) și informațiile și comunicațiile (locul 46). Cele mai scăzute scoruri sunt înregistrate la indicatorii de incluziune socială (locul 71) și salubritate (locul 67), probabil datorită faptului că mulți români încă utilizează latrine în curte.
Așa cum era de așteptat, pe primul loc în top se află o țară nordică. Mai exact, este vorba de Danemarca, urmată de Norvegia și Finlanda. În partea opusă a clasamentului se regăsesc Ciad, Republica Centrafricană și Sudanul de Sud, fără a include țările care nu au fost incluse în evaluare. Țări importante precum Germania (locul 10), Canada (locul 15) și Japonia (locul 16) nu se regăsesc în primele poziții. În același timp, în Europa de Est, nivelul de trai este cel mai ridicat în Estonia (locul 18), urmată de Cehia (locul 19) și Slovenia (locul 20). România (locul 44) se situează după Bulgaria (locul 43) și Ungaria (locul 40).