MTI informează că Ungaria a primit o a treia tranșă de vaccinuri împotriva coronavirus. Așadar, marți dimineața, autoritățile de la Budapesta au recepționat un transport de 35.000 de doze de vaccin anto-coronavirus.
Un număr de 5.000 de doze de vaccin a fost deja preluat de farmacia centrală a Universităţii Semmelweis, unde va fi vaccinat personalul medical.
Aproximativ 2.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii din Ungaria au fost deja vaccinaţi. Până în prezent, nu au fost raportate reacţii adverse. După trei săptămâni va fi administrat un rapel, pentru a se obţine o protecţie completă anti-COVID-19.
În total, Ungaria va primi 4,4 milioane de doze din vaccinul produs de grupul american Pfizer în colaborare cu compania germană BioNTech. Guvernul ungar este în contact şi cu alţi producători şi a comandat peste 17 milioane de doze.
La finalul lunii decembrie, Ungaria a primit doze de vaccin de la ruși
Anunțul a fost făcut chiar de ministrul afacerilor externe ungar Peter Szijjarto pe pagina sa de Facebook.
Totuși, acesta nu a precizat unde vor merge aceste doze și nici cine va fi vaccinat cu ele.
Potrivit lui Szijjarto, experţi locali în domeniul sănătăţii îşi vor continua evaluarea pentru utilizarea vaccinului rusesc în Ungaria.
„Încărcătura (de vaccinuri) va fi transportată către Centrul Naţional de Sănătate Publică, unde experţi ungari vor avea o nouă oportunitate în a lua o decizie cu privire la cum să fie utilizat vaccinul”, a precizat Peter Szijjarto.
Potrivit regulilor Uniunii Europene, vaccinul rusesc Sputnik V trebuie să fie autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) înainte să poată fi utilizat în vreo ţară din blocul comunitar.
Planurile Ungariei de a întreprinde testări şi poate chiar de a produce vaccinul rusesc, un pas fără precedent pentru un stat membru al UE, a adăugat noi motive de tensiune cu Bruxellesul.
Rusia şi Ungaria au convenit luna trecută să li se ofere unor medici şi experţi ungari acces la procesul de fabricare şi la testele de laborator pentru Sputnik V.