Guvernul Ungariei ar putea încheia un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană similar celui obţinut de România în martie 2011, a anunţat publicaţia maghiară "Nepszabadsag", potrivit Agerpres.
În iunie, şeful echipei ungare de negociere cu FMI, Mihaly Varga, declara că Ungaria se aşteaptă să semneze un acord cu creditorii internaţionali în valoare de 15 miliarde de euro până la finele lunii octombrie, cel mai târziu. Mihaly Varga a subliniat atunci că Ungaria vizează o linie flexibilă de credit, similară cu cea pe care o are Polonia, mai degrabă decât un acord de tip preventiv, cum are România.
Surse apropiate negocierilor au declarat pentru "Nepszabadsag" că în această perioadă Comisia Europeană elaborează un acord de tip preventiv, în timp ce FMI continuă să sprijine încheierea unui acord standby. Anterior, FMI anunţase că va negocia cu Ungaria un acord standby dar a admis că ţara va trata creditul ca fiind unul de tip preventiv.
Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.
Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, declara pe 25 iulie că un nou acord preventiv este util pentru România, în condiţiile în care economia românească consumă mai mult decât produce, şi probabil că va fi semnat unul, tot pe doi ani, pentru perioada 2013-2015.