Autoritatea de reglementare din Ungaria și-a dat acordul privind construcția a două noi reactoare nucleare la centrala de la Paks. Acestea, potrivit contractului semnat încă din 2014, vor fi construite de grupul rus Rosatom.
Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a acordat licenţă de construcţie pentru două noi reactoare la centrala atomică de la Paks, care sunt construite de grupul rus Rosatom.
Ungaria va construi cele două noi reactoare cu Rusia
Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025.
În pofida întârzierilor semnificative, contractul acordat fără licitaţie grupului rus de stat Rosatom este dat ca exemplu al legăturilor strânse dintre premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Iniţial, proiectul a fost întârziat de o procedură îndelungată de evaluare derulată de Uniunea Europeană şi concentrată pe modalitatea de finanţare, transmite Reuters.
Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a anunţat joi seara pe site-ul său că actuala centrală nucleară de doi Gigawaţi de la Paks poate fi extinsă cu două noi reactoare, în aşteptarea noilor licenţe.
Energia nucleară nu este supusă sancţiunilor UE
Planurile pentru cele două noi reactoare nucleare servesc intereselor strategice ale Ungariei, a afirmat în mai ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, după întâlnirea cu conducerea Rosatom.
Conform acordului semnat în 2014 între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.
De asemenea, amintim că Ungaria declara în iunie că dorește prelungirea duratei de viață a centralei. Ministrul Industriei, Laszlo Palkovics, declara atunci că centrala nucleară „ar putea avea până la 20 de ani suplimentari” de funcționare.
Paks are în prezent patru mici reactoare VVER 440 construite în Rusia, cu o capacitate combinată de aproximativ 2.000 de megawați, care au început să funcționeze între 1982 și 1987. Cele patru reactoare existente în Ungaria la Paks ar trebui să fie retrase între 2032 și 2037.