Joi, ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a anunțat că țara sa trimie în România un ajutor în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Acesta a precizat că România va primi atât ventilatoare, cât și măşti de ventilaţie noninvazivă și Favipiravir.
Ajutor nesperat pentru România! Ungaria trimite 40 de ventilatoare şi 3.000 de cutii de Favipiravir
Ungaria trimite 40 de ventilatoare, 1.650 măşti de ventilaţie noninvazivă şi 3.000 de cutii de Favipiravir către 20 de spitale din România pentru a ajuta această ţară să gestioneze epidemia de COVID-19, a anunţat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, relatează MTI.
Majoritatea spitalelor de destinaţie sunt situate în Transilvania.
”Având în vedere că această epidemie nu ţine cont de frontiere, succesul gestionării ei în ţările vecine contribuie mult la reuşita eforturilor de răspuns la epidemie în Ungaria”, a spus Szijjarto. El a menţionat că al patrulea val al pandemiei face ravagii în Europa şi ţările cu rate mici de vaccinare, precum România, pot da uşor de necaz.
Numeroşi pacienţi în România au nevoie de tratament invaziv şi multe spitale fac faţă cu greu situaţiei, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.
Acesta a adăugat că pentru găsirea celor mai bune modalităţi de asistenţă sunt în desfăşurare consultări între guvernele de la Budapesta şi Bucureşti, printre reprezentanţii executivului român fiind şi vicepremierul interimar Kelemen Hunor şi ministrul interimar al sănătăţii Cseke Attila.
Coronavirus România, 27 octombrie
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 27 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.950 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 512 decese dintre care 4 anterioare.
Incidenţa cazurilor de Covid în Capitală a scăzut miecuri la 15,93 la mie. Ultima dată când incidenţa a fost mai mică de 16 la mie a fost în 15 octombrie, când a foat înregistrată o incidenţă de 15,83 la mia de locuitori. Potrivit DSP Bucureşti, miercuri incidenţa a fost de 15,93 la mie, în scădere faţă de marţi, când a fost de 16,13 la mie. De altfel, din 15 octombrie până acum, incidenţa a fost în fiecare zi peste 16 la mie. Incidenţa a început să scadă din 22 octombrie, când s-a atins 16,54 la mie.
Până miercuri, 27 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.602.830 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.711 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.358.530 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.950 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 46.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 26.10.2021 (10:00) – 27.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 512 decese (265 bărbați și 247 femei), din care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 512 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 4 la categoria de vârstă 20-29 ani, 11 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 46 la categoria de vârstă 50-59 ani, 128 la categoria de vârstă 60-69 ani, 165 la categoria de vârstă 70-79 ani și 138 la categoria de vârstă peste 80 ani.
464 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 33 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 15 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Alba și Suceava, 1 în luna iunie 2021 și 3 în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 508 decese.
Din totalul de 512 pacienți decedați, 465 erau nevaccinați și 47 vaccinați. Cei 47 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.442. Dintre acestea, 1.861 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 478 sunt minori, 434 fiind internați în secții și 44 la ATI.