Ungaria, ajutor nesperat pentru România! Gestul absolut remarcabil venit de la Budapesta

ungaria

În scandalul care a acaparat întreaga planetă vine un ajutor nesperat, din Ungaria, pentru arbitrul Sebastian Colțescu și am putea spune, pentru întreg poporul românesc. Un jurnalist de peste graniță scrie un editorial în sprijinul arbitrului român acuzat de rasism.

Jurnalistul Pataki Tamás de la publicația Magyar Nemzet (Națiunea Maghiară) a scris joi un editorial inedit. Sub titlul „Je suis român”, el a acuzat corectitudinea politică din jurul scandalului de rasism creat de arbitrul român Sebastian Colțescu, la meciul Paris Saint Germain – Istanbul Bașakșehir.

„Negru. În română, asta înseamnă negru. Nici mai mult, nici mai puțin. Când Sebastian Colțescu a rostit acel cuvânt nu a crezut că se va sfârși cariera lui”, scrie ziaristul maghiar.

El mai spunecă gestul arbitrului român i-a dat ocazia președintelui turc Recep Tayyip Erdogan să vorbească despre „fotbaliștii care se aruncă pe teren ca niște fete plângăcioase, sensibile, care plâng pentru dreptate”.

Pataki Tamás subliniază că Sebastian Colțescu nu l-a catalogat altfel pe antrenorul secund al formaţiei Istanbul Bașakșehir, ci doar l-a indicat ca fiind „cel negru”, scrie digi24.ro.

El face o paralelă și spune că dacă negru în „Black Lives Matter” este în regulă, atunci și „negru” din limba română poate fi folosit fără problemă.

Ziaristul maghiar concluzionează: „Așadar, astăzi „je suis” este românesc. Pentru că vom fi cu toții români dacă lăsăm poliția gândirii și rasismului să revolte”.

Arbitrul român Sebastian Colţescu este acuzat de rasism, după ce, la începutul partidei PSG – Istanbul Başakşehir din Liga Campionilor, i-a cerut centralului Ovidiu Hațegan să îi dea un cartonaș galben pentru proteste lui Pierre Webo, indicându-l pe fostul atacant camerunez folosind cuvintele „ăla negru”.

UEFA analizează tot ce s-a întâmplat în acel sfert de oră al meciului PSG – Istanbul Bașakșehir, iar dacă brigada condusă de Ovidiu Hațegan va fi găsită vinovată, regulamentul specifică anumite sancțiuni:

Ce pedeapsă riscă Sebastian Colțescu

Amenda. Conform Art. 6 din regulamentul UEFA, Comisia de Disciplină poate acorda amenzi cuprinse între 100 de euro și 1 milion de euro. Cu toate acestea, amenda maximă pe care o poate încasa un singur individ este de 100.000 de euro.

Perioada de suspendare. Art. 14 arată că orice persoană angrenată într-un meci UEFA care insultă o altă persoană sau un grup de persoane, făcând referire la culoarea pielii, religie, etnie, sex sau orientare sexuală, va fi suspendat pentru zece etape sau pentru o anumită perioadă de timp. Comisia de Disciplină poate dicta sancțiuni suplimentare într-un astfel de caz. De asemenea, Articolul 15 menționează că un individ poate fi suspendat pentru trei meciuri dacă este găsit vinovat pentru insulte directe.