Ungaria, ajutor nesperat și incredibil pentru România. Mesajul care tocmai a venit de la Budapesta: Vreau să vă asigur că puteți conta

Ungaria

SURSA FOTO: Dreamstime

Veste total neașteptată din Ungaria. Mesaj de ultimă oră de la Budapesta. Ce anunț a făcut premierul Viktor Orban? Am putea avea un ajutor incredibil din partea ungurilor.

Potrivit MTI, prim-ministrul ungar Viktor Orbán i-a transmis o scrisoare noului premier al României Florin Cîțu. Mai exact, se pare că acesta l-a felicitat pe Florin Cîţu cu ocazia alegerii sale în funcţia de prim-ministru al României, transmiţându-i că poate conta pe sprijinul guvernului său.

Anunțul a fost făcut de Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului, precizează sursa citată.

“Sunt convins că o colaborare între România şi Ungaria bazată pe respectul reciproc va putea contribui semnificativ, în anii viitori, la dezvoltarea ţărilor noastre, la creşterea forţei economice a Uniunii Europene şi la bunăstarea cetăţenilor”, a scris Viktor Orbán.

Totodată, în aceași scrisoare, premierul ungar şi-a exprimat bucuria faţă de faptul că reprezentanţii minorităţii maghiare din România au primit un rol important în noul guvern de coaliţie.

“Doresc să reuşiţi cu forţele unite realizarea tuturor elementelor ale programului de guvernare. În ceea ce mă priveşte, vreau să vă asigur că puteţi conta pe sprijinul guvernului meu în dezvoltarea relaţiilor, în cooperarea internaţională şi în realizarea obiectivelor comune ale ţărilor noastre”, a mai menționat Viktor Orban, în scrisoarea sa de felicitare.

Florin Cîțu este noul premier al României

Florin Cîțu a fost desemnat pentru funcția de premier al României. De asemenea, liderii PNL, USR PLUS și UDMR au stabilit listele cu miniștri care vor face parte din viitorul Guvern condus de fostul ministru de Finanțe.

Astfel, Guvernul Cîțu va fi compus din următorii miniștri:

-Prim-ministru: Florin Cîțu (PNL)
-Șeful Cancelariei Prim-ministrului: Victor Giosan (USR PLUS)
-Vicepremier: Dan Barna (USR PLUS)
-Vicepremier: Kelemen Hunor (UDMR)

Miniștrii PNL

-Ministerul Apărării Naţionale: Nicolae Ciucă
– Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
-Ministerul Finanțelor Publice: Alexandru Nazare
-Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode
-Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu
-Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan
-Ministerul Energiei: Virgil Popescu
-Ministerul Agriculturii: Adrian Oros
-Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu

Miniștrii USR PLUS

-Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene: Cristian Ghinea
-Ministerul Transporturilor: Cătălin Drulă
-Ministerul Sănătăţii: Vlad Voiculescu
-Ministerul Justiției: Stelian Ion
-Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizăzii: Ciprian Teleman
-Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Claudiu Năsui.

Miniștrii UDMR

-Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației: Cseke Attila
-Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna
-Ministerul Tineretului și Sportului: Novak Eduard.