„Am avut o discuţie constructivă cu comisarul pentru justiţie” Didier Reynders, a scris Judit Varga pe Twitter. „Negocierile tehnice privind angajamentele noastre legale au fost încheiate”, a adăugat aceasta, precizând că așteaptă decizia întregii Comisii.
Pe aceeași rețea de socializare, comisarul Didier Reynders a salutat progresul făcut. „Vor urma etape interne pentru a analiza progresele înregistrate”, a scris acesta.
„Mingea este în terenul Comisiei Europene”, a declarat Judit Varga în cadrul unei întâlniri organizate la Bruxelles de grupul de reflecţie MCC Bruxelles, finanţat de guvernul premierului naţionalist Viktor Orban.”În ceea ce ne priveşte, am făcut tot posibilul”, a spus ea.
„Cred că, prin acest rezultat de astăzi, putem să respectăm agenda propusă de (negociatorul Tibor) Navracsics, şi anume că în a doua jumătate a acestui semestru să putem intra cu adevărat în procedura de obţinere a fondurilor de coeziune, a unei părţi a fondurilor de coeziune”, a declarat ministrul maghiar al Justiției.
Fondurile de coeziune pentru Ungaria, suspendate de către UE din decembrie anul trecut
În decembrie 2022, Uniunea Europeană a suspendat aproape 22 de miliarde de fonduri de coeziune datorate Ungariei pentru perioada 2021-2027, până când Budapesta va implementa reforme menite să îmbunătăţească, în special, independenţa justiţiei.
Reformele respective fac parte, totodată, din condițiile pentru plata de către Bruxelles a subvenţiilor europene prevăzute în planul de redresare post-COVID al Ungariei, în valoare de 5,8 miliarde de euro. Principalul subiect al discuțiilor dintre Varga și Reynders au fost aceste fonduri, potrivit lui Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei.
Măsurile propuse Budapestei de către Bruxelles
Bruxellesul, pe fondul îngrijorărilor cu privire la o deturnare a fondurilor UE și la corupția din Ungaria, a stabilit o foaie de parcurs foarte strictă, cuprinzând 27 de „super etape”, dintre care câteva vizează consolidarea independenţei justiţiei şi „eliminarea abuzurilor de influenţă”. Printre măsurile recomandate se numără consolidarea puterii Consiliului Naţional al Magistraturii (OBT) „pentru a limita deciziile arbitrare în gestionarea tribunalelor”, reformarea modului de funcţionare a Curţii Supreme şi punerea în conformitate cu legislaţia europeană.
Ungaria are nevoie urgentă de acești bani, aflându-se în plină criză economică. De asemenea, are cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană (peste 25% în martie).
După mai bine de zece ani de transformare „iliberală” a Ungariei, sub conducerea premierului Viktor Orban, activiștii anticorupție salută fermitatea Bruxellesului, însă nu îndrăznesc să spere.