Autostrăzile lui Viktor Orban. Mulți dintre noi am traversat Ungaria, călătorind spre Austria sau alte destinații. Însă autostrăzile din țara vecină ascund practicile corupte ale guvernului Orban.
Autostrăzile lui Viktor Orban ascund acte de corupție în valoare de 38 de miliarde de euro. Mulți dintre noi au călătorit spre Austria, traversând Ungaria pe aceste autostrăzi construite în țara vecină.
Însă în spatele acestei rețele de autostrăzi, care te fac să crezi că te afli în Germania sau Olanda, se ascund practici corupte.
UE a inițiat o procedură de infringement împotriva Ungariei
Autostrăzile lui Viktor Orban. UE inițiază o procedură de infringement împotriva Ungariei referitoare la concesionarea autostrăzilor pe o perioadă de 35 de ani către oameni de afaceri legați de Cabinetul lui Viktor Orban.
Comisia Europeană a demarat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere sub infringement a Ungariei, „pentru nerespectarea normelor privind contractele de concesiune pentru autostrăzi”.
Potrivit Comisiei, concesionarea pe 35 de ani a anumitor autostrăzi din țara vecină „nu a fost transparentă în ceea ce privește valoarea estimată, nu a reușit să transfere suficiente riscuri de exploatare și a fost prelungită pe o perioadă nejustificat de lungă, încălcând astfel legislația UE”.
Valoarea contractelor pentru întreținerea, operarea și construcția majorității autostrăzilor din Ungaria, câștigate de șapte fonduri de capital privat cu legături guvernamentale, se ridică la cel puțin 38 de miliarde de euro, conform informațiilor furnizate de Radio Free Europe / Radio Liberty.
Cine sunt proprietarii
Dintre aceste șapte fonduri, patru sunt în totalitate deținute de László Szíjj, iar trei de Lőrinc Mészáros, ambii fiind oameni de afaceri cu legături strânse cu Guvernul Orbán. Mészáros este considerat cel mai bogat om din Ungaria și un prieten de la copilărie al premierului Viktor Orbán.
Ediția în limba maghiară a Radio Europa Liberă titrează „Lőrinc Mészáros a încheiat o afacere în valoare de cincisprezece mii de miliarde de forinți, cu statul”.
Publicația maghiară Szabad Európa a intentat un proces pentru anexele la contractul de concesiune a autostrăzii. S-a constatat că externalizarea unei părți semnificative a rețelei interne de autostrăzi de către Guvernul Orban ar putea costa contribuabilii între 15 și 17 mii de miliarde de forinți.
Dintre cele șapte fonduri de capital privat care au obținut contractul, s-a constatat că patru sunt deținute în întregime de Szíjj și trei de Mészáros.
Concesiunea de 35 de ani acordată de Guvern unui consorțiu de companii private s-a dovedit a fi mai costisitoare pentru contribuabilii maghiari decât s-a estimat inițial, după licitația anunțată în 2021.