Afirmaţiile rostite de Jean-Claude Juncker referitoare la ziua de 1 Decembrie demonstrează că politicianul luxemburghez este nepotrivit pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, potrivit politicienilor maghiari, citaţi de cotidianul de limbă maghiară din Transilvania “Krónika”, transmite MTI.
În discursul său ţinut marţi, in Parlamentul European, în prezenţa preşedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, şeful Comisiei Europene a declarat că ziua de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, nu este o sărbătoare doar a României, ci a întregii Europe, informează g4media.ro.
“Aşadar, în această zi sărbătorim împreună un mare eveniment istoric, care este important atât pentru Romania, cât şi pentru Europa”, informează ziarul “Krónika”. La solicitarea redacţiei ziarului amintit, Biroul de Presă al Ministerului ungar de Externe a transmis, ca reacţie, declaraţia de miercuri a purtătorului de cuvânt al Guvernului Orbán. Zoltán Kovács a declarat la o conferinţă de presă, susţinută la Budapesta, că Guvernul ungar are chiar două opinii.
Opinia cea “veninoasă” se referă la faptul că Jean-Claude Juncker “a vorbit conform stării în care se afla”, iar cea mai reţinută evidenţiază lipsa cunoştinţelor istorice, ceea ce confirmă nepotrivirea lui Juncker la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Legislativului din Budapesta, Zsolt Németh, a menţionat ironic că “Juncker a dat dovadă din nou de agerime politică şi de o profundă empatie” faţă de sensibilitatea naţiunilor europene şi a minorităţilor naţionale autohtone. “Noi, politicienii maghiari, nu trebuie să regretăm că din prima clipă am răspândit ideea că Juncker nu este potrivit pentru această funcţie şi am luptat cu toate mijloacele împotriva ideilor sale, pe care nu le puteam asuma! Este dreptul inimii sale ca el să sărbătorească împreună cu Romania centenarul unirii, cu condiţia să nu impună ca această sărbătoare să fie obligatorie (…) Mandatul de preşedinte al Comisiei Europene al domnului Juncker va expira în luna mai a anului viitor, iar noi, maghiarii, vom deschide atunci o sticlă de şampanie”, a declarat Zsolt Németh ziarului “Krónika.