În răspunsul său, guvernul a explicat că restricţiile impuse de legile în cauză sunt necesare şi proporţionale, a declarat secretarul de stat Pal Volner într-o conferinţă de presă. 
  
"Nu avem ce face dacă aceste restricţii vor dăuna intereselor (finanţatorului american) George Soros", dar "nici el măcar nu poate fi mai presus de lege" în Ungaria, a spus Volner. El şi-a exprimat speranţa că CE "ar reveni la temeiul legal în baza căruia au fost adoptate aceste reglementări". 
  
Volner a insistat că dezacordurile dintre Ungaria şi CE privind aceste legi sunt în principal de natură politică şi nu legală.

Comisia Europeană (CE) a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu noua lege cu privire la organizaţiile neguvernamentale (ONG), care impune o serie de obligaţii unor ONG-uri ce beneficiază de capital străin.

"După ce am examinat cu atenţie noua lege cu privire la ONG-uri, am ajuns la concluzia că aceasta nu este conformă cu legislaţia Uniunii Europene (UE) cu privire la libertatea de asociere, libera circulaţie a capitalurilor şi protecţia vieţii private", a explicat Frans Timmermans, vicepreşedintele CE. 

Executivul UE a trimis Ungariei o scrisoare de notificare în acest sens, fapt care lansează oficial procedura de infringement, iar Budapesta dispune de o lună pentru a răspunde preocupărilor Comisiei. 

Legea în cauză, adoptată luna trecută de parlamentul ungar, cere ca organizaţiile civile să se înregistreze la tribunal ca organizaţii cu susţinere externă după ce donaţiile pe care le primesc din străinătate ajung la pragul de 7,2 milioane de forinţi (23.400 euro). Fac excepţie fondurile UE.

Mai mult, peste acest prag, ONG-urile trebuie să declare pe pagina lor de internet şi în comunicatele de presă pe care le emit că sunt considerate organizaţii finanţate din străinătate. Cele care nu-şi dezvăluie sursa de finanţare externă urmează să primească o notificare semnată de un procuror în care li se cere să dea curs acestei obligaţii, iar dacă nu răspund nici la a doua notificare sunt pasibile de amendă, aminteşte MTI. 

AGERPRES