Ungaria nu vede Croația ca fiind un partener de încredere

Ungaria nu vede Croația ca fiind un partener de încredere pentru tranzitul petrolului. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a calificat drept inacceptabil răspunsul Comisiei Europene, care a solicitat guvernelor din Ungaria și Slovacia să importe petrol printr-o conductă croată, în loc de conducta Drujba, care a fost blocată de Ucraina pentru petrolul furnizat de Lukoil.

Ucraina a impus sancțiuni companiei petroliere rusești Lukoil, interzicându-i livrarea de petrol prin conducta Drujba, a cărei ramură sudică trece prin teritoriul ucrainean spre Ungaria și Slovacia.

Astfel, Ungaria și Slovacia au avertizat Ucraina și Bruxelles-ul că Kievul încalcă acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care prevedea garantarea tranzitului neîngrădit al produselor energetice. În această săptămână, cele două țări au cerut Comisiei Europene să intervină pentru a convinge Ucraina să permită din nou tranzitul petrolului furnizat de Lukoil.

În absența unei reacții rapide din partea Bruxelles-ului, guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a declarat că decizia Kievului de a suspenda livrările de petrol către Ungaria și Slovacia ar fi fost luată cu aprobarea sau chiar la solicitarea Comisiei Europene, având în vedere refuzul acestor țări de a susține Ucraina în conflictul cu Rusia.

Ungaria
SURSA FOTO: Facebook, Szijjártó Péter

Ce spune Comisia Europeană?

În cele din urmă, Bruxelles-ul a răspuns joi Ungariei și Slovaciei, indicând că nu există „niciun indiciu al unui risc imediat” pentru aprovizionarea lor cu petrol.

Comisia a sugerat ca cele două țări să importe petrol din alte surse folosind o conductă care trece prin Croația.

Totuși, Ungaria și Slovacia beneficiază de derogări de la sancțiunile impuse Rusiei de UE după invazia în Ucraina, întrucât sunt țări fără ieșire la mare și întâmpină dificultăți suplimentare în găsirea de surse alternative de aprovizionare.

„Ieri, vice-preşedintele executiv al Comisiei Europene, letonul Valdis Dombrovskis, a trimis o scrisoare către mine şi omologul meu slovac”, a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

„În această scrisoare el spune că Ucraina nu pune în pericol aprovizionarea cu petrol a Ungariei şi nici a Slovaciei şi că, în afară de aceasta, mai există o conductă care trece prin Croaţia pe care o putem folosi”, rezumă ministrul ungar.

Szijjarto subliniază că această scrisoare „demonstrează încă o dată că ucrainenii pot impune orice condiții statelor membre ale UE, în special celor care sunt pro-pace și nu le oferă arme”.

„Este, desigur, o coincidenţă că premierul croat i-a adresat alaltăieri preşedintei Comisiei Europene o scrisoare în care promovează conducta petrolieră care traversează Croaţia”, a continuat ministrul ungar.

„Lăsând la o parte faptul că aceste două scrisori confirmă că este vorba despre o operaţiune coordonată de la Bruxelles, mai există o mare problemă cu opţiunea croată”, întrucât „Croaţia pur şi simplu nu este o ţară de tranzit de încredere”, explică Szijjarto mai departe.

Peter Szijjarto
SURSA FOTO: Facebook, Szijjártó Péter

„Croaţia nu este de încredere pentru că a crescut taxa de tranzit pentru petrol de cinci ori peste media pieţei de la începutul războiului. Nu este de încredere pentru că a făcut imposibil pentru (compania petrolieră ungară) MOL să contracteze capacităţi de livrare pe termen lung.

Nu este de încredere pentru că nu au făcut investiţiile necesare pentru a creşte capacitatea conductei, iar datele pe care le oferă despre capacitatea maximă a acesteia nu au fost niciodată confirmate de altcineva”, a detaliat ministrul ungar de Externe.