Acuze grave lansate Peter Szijjarto către NATO: S-au depășit liniile roșii
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Peter Szijjarto, a făcut mai multe aprecieri legate de ajutorul militar pe care NATO vrea să i-l acorde Ucrainei, în războiul de apărare a acestei țări contra Rusiei.
Oficialul maghiar a lăsat să se înțeleagă că Ungaria nu este de acord cu acest lucru. Mai mult de atât, Szijjarto a acuzat chiar că a depășit anumite linii roșii, scrie portfolio.hu.
Oficialul a postat imagini pe Facebook referitoare la pachetul de sprijin în valoare de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, pe care Alianța intenționează să-l distribuie în următorii 5 ani.
Peter Szijjarto a declarat că pacea este din ce în ce mai îndepărtată pentru noi, europenii.
„NATO face salturi în depășirea liniilor roșii trasate anterior și, pe lângă faptul că dorește să coordoneze livrările de arme către Ucraina și antrenarea soldaților ucraineni mai îndeaproape decât înainte, acum vrea să pompeze încă 100 de miliarde de dolari în razboi”, a afirmat ministrul.
Oficialul a postat imagini pe Facebook referitoare la pachetul de sprijin în valoare de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, pe care Alianța intenționează să-l distribuie în următorii 5 ani.
Peter Szijjarto a declarat că pacea este din ce în ce mai îndepărtată pentru noi, europenii.
Occidentul este aproape de a desfășura forțe militare în Ucraina, spune Viktor Orban
Nici premierul Viktor Orban nu este de acord cu sprijinul militar acordat Ucrainei. El pare dispus, mai degrabă, să întărească legăturile sale cu liderul rus Vladimir Putin.
Orban a declarat cu câteva zile în urmă că Occidentul este aproape de a desfășura forțe militare în Ucraina. El a menționat într-o postare pe pagina sa de Facebook că la Bruxelles există o majoritate pro-război, cu o atmosferă predominantă de război în Europa și o politică dominată de logica conflictului.
Observând pregătirile pentru război din diverse părți, Orban a menționat că secretarul general al NATO exprimă dorința de a înființa o misiune NATO-Ucraina. El a subliniat că liderii europeni sunt deja implicați în conflict, percepându-l ca pe propriul lor război și gestionându-l ca atare.
Concluzionând, Orban a subliniat că situația nu s-a ameliorat, ci s-a deteriorat, afirmând că Occidentul este la un pas de a trimite soldați în Ucraina.
„Există astăzi la Bruxelles o majoritate pro-război. Atmosfera de război predomină în Europa, iar logica războiului domină politica. Văd pregătiri pentru război din toate părțile. Secretarul general al NATO vrea să înființeze o misiune NATO-Ucraina. Liderii europeni sunt deja implicați în război, văd războiul ca pe războiul lor și îl duc ca pe războiul lor.
La început, era vorba doar de trimiterea de căști. Apoi sancțiuni, dar nu pe energie, desigur! Apoi, da, și pe ele. Apoi a venit furnizarea de arme. Mai întâi arme de foc, apoi tancuri, apoi avioane. Apoi ajutorul financiar. Din ce în ce mai multe zeci de miliarde.
Acum sunt undeva în jur de 100 de miliarde. În euro. Bani, arme, dar situația nu se îmbunătățește, ci se înrăutățește. Suntem la un pas ca Occidentul să trimită soldați în Ucraina”, a scris Orban, acum câteva zile pe pagina sa de Facebook.