Viktor Orban nu crede în compromisuri

Prezent la summit-ul UE de la Granada, premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, că este imposibil un acord privind imigraţia. Ungaria a fost în minoritate, alături de Polonia, zilele trecute, la un vot cu privire la un alt subiect legat de migraţie, transmite dpa.

„Dacă eşti violat legal, forţat să accepţi ceva ce nu îţi place, cum să vrei să ai un compromis? Politic, este imposibil. Nu astăzi, în general vorbind, pentru următorii ani”, a spus Viktor Orban, la sosirea la reuniunea de la Granada.

Ultima încercare a liderilor Uniunii Europene de a se pune de acord în iunie asupra unei declaraţii comune cu privire la migraţie a eşuat. Asta s-a întâmplat din cauza poziţiilor divergente.

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns, miercuri, la un acord privind migrația, depășind astfel unul dintre blocajele instalate pe parcursul ultimelor zile din cauza disensiunilor pe acest subiect.

În cadrul reuniunii de la Bruxelles, s-a definitivat un text-cheie al reformei politice europene privind migrația, care urmează să fie dezbătut și de Parlamentul European. Decizia a fost luată înaintea unui summit al celor 27, care are loc vineri în Spania.

Germania a avut obiecții asupra textului

Acordul are rolul să organizeze un răspuns european în caz de aflux masiv de migranţi într-o ţară a UE. Așa cum s-a întâmplat în timpul crizei refugiaţilor din 2015-2016. Reforma promite în special prelungirea duratei de detenţie a migranţilor la frontierele externe ale blocului comunitar.

Acordul, anunţat de preşedinţia spaniolă a UE, ar urma acum să facă obiectul unor negocieri cu Parlamentul European. Acest text, asupra căruia trebuiau să se pună de acord statele membre, s-a lovit vreme de mai multe luni de obiecţiile Germaniei.

Un compromis a fost elaborat în timpul unei reuniuni a miniştrilor de Interne, la sfârşitul lui septembrie. Pentru a obţine undă verde din partea Berlinului. Italia şi-a manifestat atunci dezacordul.

Altfel, UE a găsit soluția prin care va putea gestiona creşterea bruscă a numărului de imigranți. Este vorba despre cei care solicită azil în caz de război, dezastru natural sau urgenţă climatică. Noile norme vor permite statelor membre UE din „prima linie” să accelereze soluţionarea cererilor de azil. Și să mute rapid persoanele în alte state.

Se va evita astfel repetarea situaţiei din 2015. În acel an, un milion de refugiaţi au venit în UE din străinătate. Unele ţări au acceptat mai mulţi solicitanţi de azil decât altele.