Presa din Ungaria a aruncat o privire atentă asupra dificultăților cu care se confruntă România, în efortul de aderare la spațiul Schengen. Publicațiile maghiare au notat că țara noastră este gata să reprimească migranţi din Afganistan şi din Siria, aflați în momentul de față în Austria.
Așadar, publicația Magyar Nemzet notează că țara noastră este pregătită să reprimească migranţi din Afganistan şi din Siria, după trecerea a doar câteva zile. Migranții respectivi se află în momentul de față în Austria.
România, obligată să primească migranți
Potrivit publicației, această măsură a fost comunicată de către ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Acesta a subliniat că procedura corespunde Acordului de la Dublin.
Reprimirea migranţilor a fost cerută de guvernul de la Viena condus de Karl Nehammer, în schimbul retragerii vetoului său faţă de aderarea parţială la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei.
Publicația maghiară a amintit de faptul că România și Bulgaria vor adera în martie la zona fără controale la frontieră doar cu traficul aerian, respectiv maritim, conform acordului încheiat în decembrie.
Predoiu a spus și că poliţiştii de frontieră români din aeroportul din Bucureşti vor fi ajutaţi în activitatea lor şi de poliţişti de frontieră din Austria, după aderare.
În opinia ministrului, acest lucru înseamnă doar că în cazurile în care sunt descoperite la vreun călător paşapoarte sau acte de identitate ce par a fi false, documentele respective vor fi controlate, pe lângă poliţiştii români, şi de către cei austrieci.
Conform portalului Maszol, majoritatea aeroporturilor din Transilvania s-au pregătit pentru asigurarea corespunzătoare a condiţiilor necesare pentru Schengen.
În cazul câtorva aeroporturi din România, precum aeroportul Avram Iancu din Cluj, vor fi necesare modificări. În cazul aeroportului din Satu Mare, în primul trimestru al anului curent este aşteptată terminarea unor proiecte de dezvoltare. Aeroporturile din Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu şi Oradea sunt deja pregătite pentru Air Schengen.
Austriecii sunt de părere că migranții nu vor deloc să se integreze în societate
Austria a impus mai multe condiții în schimbul retragerii vetoului său faţă de aderarea la Schengen. Una dintre ele obligă România și Bulgaria să accepte refugiați, în special din Afganistan și Siria.
Totuși, ipocrizia austriacă este mare, conform publicației Newsweek. Este vorba despre faptul că rezidenții austrieci sunt din ce în ce mai nemulțumiți de faptul că un număr semnificativ de migranți refuză să învețe limba germană și să participe la forța de muncă, de care Austria are nevoie.
O altă preocupare ține de aparentele contradicții între grupurile de migrație cu origini religioase diferite.
Conform sursei menționate, 73% dintre rezidenții austrieci sunt nemulțumiți de politica de integrare și au semnalat mai multe probleme.
Tensiunile nu sunt prezente doar în Austria. De exemplu, aproape două treimi din germani doresc ca ţara lor să primească mai puţini refugiaţi. Datele sunt prezentate într-un sondaj de opinie realizat de ARD-Deutschlandtrend.