Ministrul Mediului din România și președintele parlamentului Ungar au inaugurat o grădiniță la Ghimeş-Făget, în „unul dintre cele mai estice bastioane ale maghiarilor din Bazinul Carpatic”. Grădinița, construită în așezarea separată din punct de vedere administrativ de Ținutul Secuiesc, a fost renovată cu sprijinul Guvernului Ungariei.
Grădiniţa din Ghimeş-Făget, județul Bacău, a fost renovată cu sprijinul Guvernului Ungariei, la eveniment participând și ministrul Mediului, Tánczos Barna.
Grădinița renovată cu fonduri din Ungaria
„Am inaugurat, astăzi, în comuna Ghimeș-Făget o grădiniță cu predare în limba maghiară. Educația în limba maternă este cea mai importantă garanție a păstrării identității culturale și naționale. Clădirea modernă a grădiniței, care a fost construită cu sprijinul Guvernului Ungariei, oferă cele mai bune condiții pentru cei 50 de copii mici, care de câteva zile au început deja activitățile de educație”, a declarat ministrul Mediului, Tánczos Barna.
Potrivit politicianului UDMR, unul dintre cele mai estice bastioane ale maghiarilor din Bazinul Carpatic se războiește de un mileniu pentru supraviețuire, iar învingătorii acestui război sunt cei care astăzi sunt prezenți și inaugurează grădinița.
Declarațiile președintelui parlamentului din Ungaria
László Kövér, președintele parlamentului din Ungaria, l-a rugat pe Péter Oltean, primarul UDRM al localității, să le transmită colegilor săi români mesajul că este bine ca întotdeauna să-și unească forțele și oportunitățile cu maghiarii ceangăi şi cei din Ungaria, pentru că toată lumea va avea de câștigat din această cooperare.
El consideră că inaugurarea grădiniței este, de asemenea, un fel de satisfacție pentru toți acei mari predecesori – fie ei maghiari, secui sau ceangăi – care și-au dedicat întreaga viață pentru a se asigura că maghiarii ceangăi și-au păstrat identitatea, limba maternă şi cultura, pe pământul lor natal.
„În ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă naţională s-a consolidat în societatea maghiară. Astfel putem spune, după o sută de ani, că acest sentiment s-a dovedit mai puternic decât forţele care au vrut să ne înstrăineze de noi înşine, care au vrut să ne dezbine, care au vrut să îi separe pe maghiari de secui, pe secui de ceangăi şi care au vrut să ne întoarcă unii împotriva altora”, a spus László Kövér.
De asemenea, ministrul Mediului, Barna Tánczos, a declarat că localitatea Ghimeş-Făget poate primi astăzi sprijin nu doar de la București, ci și de la Budapesta, nu doar din partea județului Bacău, ci și din partea județului Harghita. În așezarea separată din punct de vedere administrativ de Ținutul Secuiesc, „norocul s-a întors”, a precizat acesta.