Ungaria dă lovitura la nivel mondial! Ministrul ungar de Externe a anunțat că Ungaria se gândește la extinderea capacității nucleare, subliniind că țara dispune de puține resurse energetice. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci Ungaria va produce energie nucleară şi solară care îi va acoperi circa 90% din necesarul de energie.
Ministrul ungar de Externe a participat la un forum despre energia nucleară, acolo unde a precizat că Ungaria își poate garanta securitatea energetică doar cu ajutorul tehnologiei nucleare.
”Caracterul imprevizibil al pieţei energetice internaţionale face să fie important un mare grad de autosuficienţă, ceea ce în cazul Ungariei poate fi garantat doar cu energia nucleară”, a declarat ministrul Peter Szijjarto, la forumul Atomexpo, care a avut loc în orașul rus Soci.
Ungaria dispune de puține resurse energetice
Ministrul ungar a mai spus că țara sa dispune de puține resurse energetice, motiv pentru care extinderea capacității nucleare ar fi o soluție în acest sens. Peter Szijjarto făcea referire a extinderea centralei de la Paks.
Acesta a mai declarat că Ungaria va produce, în anul 2030, energie nucleară și solară care va acoperi aproape 90% din necesarul de energie.
Amintim că, în urmă cu opt ani, Federația Rusă și Ungaria au semnat un contract pentru construcția a două noi unități la centrala de la Paks. Fiecare unitate are o capacitate de 1,2 Gigawaţi.
Rusia a acordat Ungariei un împrumut de 10 miliarde de euro pentru acest proiect. Calendarul inițial arăta că în anul 2018 va începe construcția, în timp ce prima unitate urmează să fie finalizată în 2025. De asemenea, se mai arăta că cea de-a doua unitate ar fi trebuit să fie finalizată până în 2030, însă proiectul întârzie.
Motivul întârzierii
Potrivit ministrului ungar, una dintre cauzele acestei întârzieri este provocată de faptul că agenţia germană însărcinată cu autorizarea exporturilor nu şi-a dat încă acordul pentru exportul tehnologiei de control pentru cele două noi unităţi ale centralei de la Paks.
”Unele ţări şi autorităţi” în Europa chiar ”depăşesc Bruxellesul” în punerea de obstacole în calea obiectivelor Ungariei, a acuzat Peter Szijjarto. El a insistat că mixul energetic al statelor UE este ”o competenţă exclusiv naţională” şi ”nicio sancţiune europeană (împotriva Rusiei) nu trebuie să limiteze aprovizionarea cu energie a Ungariei”.
Din acest motiv, a continuat ministrul ungar, ţara sa refuză plafonarea preţului gazului natural şi ca sancţiunile impuse Rusiei de către UE în urma invaziei în Ucraina să includă un embargo asupra petrolului rusesc. De asemenea, a mai spus el, în UE există un dezacord asupra definiţiei diversificării surselor de energie, care, în opinia guvernului de la Budapesta, ar trebui să însemne disponibilitatea a cât mai multe surse de energie, nu excluderea unor anumite surse.