Autoritățile de la Budapesta au decis să prelungească gratuitatea acordată refugiaților ucraineni pe mijloacele de transport public, până la sfârșitul lunii martie a acestui an.
Ce a decis Ungaria în privința ucrainenilor. Anunțul făcut de Budapesta
În acest sens, compania de transport din Budapesta a solicitat clienților săi să acorde asistență refugiaților din Ucraina care călătoresc cu mijloacele de transport în comun, dacă este necesar, informează Schengenvisainfo.com.
Conform site-ului VisitUkraine.today, transportul gratuit pentru refugiații din Ucraina a fost introdus de autoritățile de la Budapesta pe 4 martie anul trecut. Acum, s-a decis ca perioada de valabilitate a acestei decizii să fie prelungită până la 31 martie 2023.
Toți refugiații ucraineni care doresc să folosească gratuit mijloacele de transport public din capitala Ungariei trebuie să prezinte un document ucrainean de identificare, cum ar fi pașaport, permis de ședere sau carnet de student. În plus, călătoriile gratuite pentru refugiații din Ucraina vor fi valabile pe rutele de transport public din Budapesta, cu excepția liniei expres 100E, telecabinei și autobuzelor „albastre”, care operează în afara orașului.
Și la Viena refugiații pot merge fără bilet
În septembrie anul trecut, autoritățile austriece au luat o decizie similară, prin acordarea transportului public gratuit, la Viena, pentru refugiații ucraineni. Comentând decizia, autoritățile au spus că refugiații ucraineni care și-au părăsit țara se pot deplasa prin Viena cu autobuzele și metroul, fără a cumpăra bilet, prezentând doar documentele de călătorie.
În august 2022, Italia a permis cetățenilor ucraineni să folosească două linii de autocar gratuite spre Ucraina. La momentul respectiv, toți ucrainenii care se aflau în Italia și au vrut să revină în țară au fost avertizați că plecarea va fi posibilă doar cu pașapoarte și rezervări ucrainene. În aceeași lună, compania maghiară WizzAir a oferit aproape 100.000 de bilete gratuite pentru ucrainenii care doreau să călătorească în toată Europa. Astfel, din 15 septembrie până pe 8 decembrie, ucrainenii au avut dreptul de a rezerva zboruri spre mai bine de 800 de destinații diferite, dacă dețineau un pașaport internațional și un certificat internațional de vaccinare împotriva coronavirusului.
Numai în primele trei săptămâni ale războiul declanșat anul trecut, în februarie, peste 3 milioane de ucraineni și-au părăsit țara, potrivit datelor Națiunilor Unite. În prezent, aproape 8 milioane de refugiați ucraineni se află în toată Europa. Peste un milion și jumătate dintre aceștia au trecut prin România. 1.600.000 de ucraineni au trecut granița în România de la începutul războiului și până acum, potrivit datelor UNHCR.