Un proiect al Comisiei Europene care dacă va deveni o propunere ce ar fi apoi adoptată ar însemna o evoluţie pozitivă din mai multe puncte de vedere, deoarece energia nucleară nu va face posibilă doar atingerea neutralităţii climatice, ci are un rol important şi în privinţa eliminării prețurilor la energie în Uniunea Europeană şi a diminuării dependenţei energetice în UE, a precizat într-o postare publicată pe pagina de Facebokk Balázs Orbán, conform Magyar Nemzet, citat de Rador.
Oficialul ungar a făcut această remarcă în contextul în care Comisia Europeană a comunicat statelor membre ale UE că va clasifica atât energia nucleară, cât şi gazele naturale în categoria energiilor ecologice.
Secretarul de stat pentru afaceri parlamentare și strategice din Ungaria a amintit că ţările Grupului de la Visegrad, printre care şi Ungaria, ale căror patru reactoare produc 48% din necesarul de energie electrică al ţării, au jucat și ele un rol semnificativ în recunoașterea faptului că sectorul nuclear poate contribui și la energia curată necesară pentru decarbonizarea economiei UE.
Aşa cum a scris anterior şi ziarul ungar „Magyar Nemzet”, decizia recent anunţată a generat o mare nemulţumire în rândul politicienilor de stânga şi ai Partidului Verde din Germania, care împreună cu Austria vor întreprinde demersuri şi pe cale juridică împotriva proiectului, însă au şanse mici de reuşită.
Proiectul a fost inițiat de Comisia Europeană
În context, trebuie amintit că un proiect inițiat de Comisia Europeană prevede, printre altele, că unele centrale nucleare ar putea fi considerate proiecte verzi, în cazul în care îndeplinesc anumite condiții. Pe lângă anumite centrale nucleare, proiectul inițiat de Comisia Europeană prevede și că unele care utilizează gaze naturale drept combustibil ar putea fi considerate proiecte verze. În acest context, Comisia Europeană ar urma să facă, în mod oficial, propunerea spre sfârşitul lunii ianuarie.
Așadar, centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie, finanţare şi locaţie pentru neutralizarea deşeurilor radioactive, potrivit proiectului consultat de sursa menționată. Totodată, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045.
Producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie. Ea este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar care are emisiile de carbon sub media industriei şi poate fi folosită. Utilizarea gazelor naturale duce la emisii cu 50% mai reduse decât în cazul cărbunelui. Gazele pot fi folosite ca şi combustibil de tranziţie spre energia curată.